Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

debarquement-immediat-poster.jpg Ca și rușii, francezii aveau pe vremuri niște comedii cel puțin decente, iar acum, tot ca și rușii, o dau din ce în ce mai mult în deplorabil (măcar din ce știe je): fizic, arată binișor, gagicile te lasă cu maxilarul pe genunchi (rușii și-au permis-o chiar și pe Jovovich, deși apar tipe mult mai trăsnet), comportă tot sortimentul de brizbrizuri de luat ochii la publicul inocent, însă umorul – dacă poate fi numit așa – îți ia la mișto inteligența la modul crunt. Și, în cazul francezilor, nu numai umorul. Ai nevoie de o suspension of  disbelief mai tolerantă decât sunt francezii cu cotropitorii – ca să fim răi. 

Grea sarcină, să scrii despre ce-i vorba în propoziție, dar să încercăm. Hai să zicem că José este eroul „poveștii”. Polițist care escortează imigranții poznași înapoi la baștină, aspirația lui e vreo două (ca să ai de unde alege): să intre la unitățile speciale și să facă pace cu muierea-i geloasă. 

Să le luăm pe rând. Deși nu dovedește prin absolut nimic c-ar merita postul ăla, e anunțat că-l va primi după ultima misiune: după cum se comportă în continuare, nu l-aș trimite nici să taie amenzi în parcare. (Lăsând deoparte scălâmbăiala aferentă, e vorba pur și simplu că n-are mușchii necesari.) În concluzie, toată treaba cu unitățile speciale trebuia ștearsă din scenariu: omu’ putea fi motivat doar de faptul de a-și face treaba cum trebuie. Să fie demn de postul lui amărât – am fi avut un plus de dramatism. 

În timp ce e plecat pe coclauri, nevasta îl verifică prin toate mijloacele cu care a blagoslovit-o epoca, inclusiv skype-ul. Evident, pen-că-i comedie, îl prinde cu mâța-n sac, deși tot evident, n-a pus-o el acolo (clasica fază cu gagica adusă de prieten, iar nevasta crede că bărbat-su curvăsărește la greu). Urmează că, pe drum, José al nostru, deși suficient de chipeș să amețească nesătulele turiste sexuale, susură de dor din toți rărunchii și trimite mesaje care se vor caraghioase domniței ofuscate. 

Personajul-care-pune bețe-n roate este Kharzaoui, un bișnițar arab acuzat c-ar fi molestat o bătrânică, deși el se jură că „decât” ciordește și că oricum nu e el ăla din buletin, că și buletinul e subtilizat de la altul (aici se încearcă probabil niște reflecție apropo de identitate etno-culturală, vizavi de imigranți, José însuși fiind de fapt spaniol naturalizat francez la a treia generație). Arabul este escortat de José și partenerul ăstuia (mare gagicar) spre Kabul, întru extrădarea ghidușului. Evident că arabul face tot posibilul s-o șteargă, evident că în avion se întâmplă întâmplate, evident că aterizează forțat, ca să se alerge ăștia prin Malta (unde, ca să vezi, e plin de silfide) și prin alte locuri (inclusiv o tabără de refugiați, că e de actualitate și, deci, cu atât mai puțin funny). 

Acțiunea e nici că se poate mai neverosimilă (documentariștii, unde iesteți?) și, în același timp, paradoxal, ultraprevizibilă (ghici ce se întâmplă dacă-l legi pe răuț cu cătușele de calorifer). În schimb, la limită (și pentru gusturi îndoielnice), feelingul ar putea funcționa: Kharzaoui se erijează în personaj-pivot în relația matrimonială a lui José, poate că nu e totuși un băiat chiar așa derbedeu (adică, nici imigranții nu sunt toți răi). Din păcate, nu se insistă pe latura asta, fiindcă tre să băgăm gaguri cretinoide. Și obligatoria fază cu drogangeală. Și cât mai multe cu bagaboante (care, repet, sunt toate premium). Și scârboșenii (gen vomă etc.). 

Dacă te aștepți ca unu’ să alunece pe coaja de banană, n-ai poantă decât cel mult în cazul în care face praf o vitrină încercând s-o evite. În filmul de față se calcă des pe banană (metaforic vorbind). Și când te gândești că unul dintre teoreticienii umorului, Bergson, e francez... 

Dialogurile sunt consecvente cu restul, iar glumițele, de porc, pe alocuri confuze: sunt ele corecte politic sau dimpotrivă? Cine mai râde la greșeli gen „eroare judicioasă” în loc de „judiciară”? Poate singurul line mai gândit: „Dacă omul se trage din maimuță, de ce mai există maimuțe?” Doar că e inspirat de imaginile unui documentar despre maimuțe, difuzat la televizor... într-un bar de striptease (wtf). 

Scenariul, care, culmea, începea binișor, per total, e praf. Practic, partea a treia lipsește: e partea a doua prelungită și terminată în coadă de pește. Personaje sunt pierdute în transbordare: ce era cu bătrânelul care le făcea semne în bar? „Conflictul” cu nevasta nu are climax, iar deznodământul lui îl face să tușească și pe cel mai puțin pretențios spectator. 

Pas sympa.  


Notă: 3.5 

nota_35.jpg

Scris de Stefan | Miercuri, 11.01.2017 13:03 Cronica de film
RSS