Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ministrul delegat petru Afaceri Europene din Guvernul Liviu Dragnea, Ana Birchall, a fugit de la audierile din comisie chiar înainte de începerea acesteia. Pregătită să dea un examen scris, în care să explice câte chestiuni europene cunoaște ea a fost „liniștită” de colegii de partid care i-au spus că totul se va face pe cale orală. 

Ana-Birchall.jpg

„Eu sunt o persoană respectabilă, am muncit pentru a ajunge atât de departe în carieră și am făcut totul prin propriile puteri. Am și câștigat un proces care dovedește clar că nu fac așa ceva și cine mai aduce aminte de aceste lucruri se poate aștepta de la un nou proces de la mine”, a declarat Ana Birchall. 

Plecarea viitorului ministru de la audieri nu a îngreunat deloc procedurile, întrucât membrii comisiei au decis că a răspuns la fel de bine și de corect la întrebările puse cât au răspuns și colegii ei. Ana Birchall a trimis un comunicat de presă scris în care anunță planurile sale ca ministru și a precizat că, pe durata mandatului ei, se va exprima doar în scris să nu mai existe interpretări și aluzii răutăcioase. Aceasta speră ca activitatea sa în viitorul guvern să fie în linia colegilor ei și că se va prezenta în fața instanței doar pentru a se apăra împotriva acuzațiilor de corupție, nu pentru activitățile mundane de care a fost acuzată. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Scris de TNR | Miercuri, 04.01.2017 14:25 Politic
RSS