The Killing Jar – te ţine ca pe jar, dar nu te omoară

Scris de Stefan |  Luni, 06 Septembrie 2010 12:02 Trimite unui prieten: Trimite pe yahoo messenger: | 

Tweet

Puneţi-mi coloana sonoră din The Killing Jar o săptămână nonstop şi o să aveţi un nou criminal în serie. În general, n-am niciun feeling pentru muzica country, nici pro, nici contra, dar ce se aude în filmul ăsta e o-di-os. La început m-am gândit că e vreun truc postmodernist, ca şi dialogurile, parcă decupate din comic books, ca şi acting-ul manierist. O fi, şi dacă ţine neapărat să te enerveze, o face crâncen.

Vi-l mai amintiţi pe simpaticul Mr. Blonde din Reservoir Dogs? Cel care torturează un poliţist într-un hambar, îi taie o ureche şi îi şopteşte ceva în ea? Ring a bell? Ei bine, he’s back! Nu la fel de pervers, dar cam la fel de psihotic şi nesociabil. Pe Michael Madsen rolul de criminal maniaco-imaginativ se mulează ca un costum latex fără fermoare.

Dar trebuie să ai răbdare de fier. E ca în bancul ăla: prima zi n-am văzut nimic, a doua tot aşa, a treia parcă am început să văd câte ceva, dar doar cu ochiul drept.

Cum începe el aşa cu dialogurile alea de comic books, filmul îţi zice de la bun început că n-o să vezi mare lucru vreo juma de oră. Care nu se prinde şi iese din sală după 20 de minute pierde acţiunea. De aia s-au şi gândit la cei care n-au văzut trailer-ul şi i-au ispitit cu un mise en abîme imediat după generic: puşcoci fumegând, figuri îngrijorate şi cartuşe care joacă elasticul pe pardoseală. În rest, primul sfert de oră e o piesă cehoviană cu o chelneriţă de provincie, drăguţă, frustrată, blazată căreia i se pune pata pe un client de culoare cam dubios, un mâhnit de poliţist, o pereche de mucoşi teribilişti şi încă nişte masă neglijabilă. Oricum filmul e o piesă de teatru: nici un singur cadru nu e filmat în afara bistroului.

Şi intră Doe (Madsen), stranger in the night. Care în miez de noapte vrea o friptură. Şi nu prea ştie cum se insistă prin părţile locului. Şi ăştia n-au friptură. Şi nici ei nu ştiu cum se vorbeşte politicos prin părţile de unde vine strangerul. Şi, uite aşa, din lipsă de comunicare se lasă cu tristeţe. Dacă nu e friptură, atunci să fie borş!

Lucrurile se încurcă mai tare când apare un pămpălău cu servieta plină de bani să plătească pentru o crimă. Hopa... Acum, dilemă: care-i criminalul? Luăm bănuţii şi plecăm, dar dacă ne aşteaptă la colţ şi ne sare în cârcă că-şi vrea simbria înapoi?

Cum e vorba aia: nu pleacă nimeni până nu rezolvăm problema, da?

Însetat de cunoaştere cum e, Doe se pune cu hărnicie să aplice metoda prin deducţie şi eliminare. Şi cum nu-l întrece nimeni pe Mr. Blonde la interogatorii, filmul chiar începe să prindă o savoare anume. Enjoy it!