Happy Feet 2 – Zboară, puiule, zboară!... Fleoşc!

Scris de Stefan |  Vineri, 06 Ianuarie 2012 20:38 Trimite unui prieten: Trimite pe yahoo messenger: | 

Erik, noua senzaţie pufoasă din tribul imperialilor, fiul marelui stepăr Mumble, nu vrea să-i calce pe urme lu’ tac-su, ci cel mult pe picioare, în schimb, are veleităţi de Icar, după o mirobolantă întâlnire cu Sven, (cică) pinguinul zburător.

Sven, care cântă cu neruşinare „Dragostea din tei” de parcă ar fi de la el din Suedia, îl abate de la calea cea dreaptă a veselului ţopăit, întristându-i profund părintele. Noroc cu încălzirea globală, că le dă nişte cutremurici, ostracizând pinguinetu’ într-o vale ad-hoc alcătuită, fără crăpelniţă şi la bunul plac al răpitorilor. Asta ca să nu zici că nu se întâmplă chiar nimic în film.

Astfel, Erik cel dansofob află că menirea lui tot bătutul pasului pe loc este, mai ales dacă e for the greater good. Cu această aşezată morală, se pune să gângurească prea dulce (chiar şi nişte Pagliacci ca pentru Broadway) şi să bătătorească zăpada 3D (care te ia frigu’ de la ea, trebuie să recunoaştem, cât de bine arată).

Se mai strecoară în schemă nişte răcuşori (krilli le zice), Will (Brad Pitt) şi Bill (Matt Damon), primul, un fel de Neo din Matrix, al doilea, doar un bun prieten. Suspect de bun, având în vedere dialogul uşor aprins într-un anume sens şi că se cântă Queen şi George Michael (if you know what I mean). Povestea lor se dorea probabil funny precum epopeea veveriţei din Ice Age. Nu reuşeşte să fie, însă, decât o diluată quest for knowledge cu accente apocaliptice, vag filozofale, vag îngrijorătoare. Toată calambureala pe marginea numelui „Will” probabil că-l face pe spectatorul anglofon să zâmbească jenat.

Povestea lui so spanish Ramon şi a calientei sale Carmen e mai accesorie decât un al doilea ceas la mână. Dacă o tăiau din scenariu, nu sângera pe nicăieri.

În fine, ne referim la reacţii adulte. În ce mă priveşte, eu am fost cu doi puştiucili, cică am focus group la îndemână: la final, am avut două nu superentuziasmate „a fost mişto”. Am mai şi răsfirat radarul prin sală, să contorizez hohotele şi wow-urile: cam de trei ori mai puţine decât la Puss in Boots.

Părţile bune ar fi câteva, mai precis două. Prima: dacă deja vă lipseşte megaconcertul de Crăciun, puteţi să vă clătiţi auzul cu tunes de toate culorile. Luaţi-l ca pe o serie de clipuri muzicale. În plus, interpretarea e cum ne aşteptam. Robin Williams kicks, e de acolo, ca de fiecare dată.

Doi: 3D-ul e breathtaking, te trec avalanşe, te cutremură tsunamiuri şi te simţi precum câştigătorul unei excursii (sub)acvatice organizate de National Geographic.

După primul Happy Feet ţi se cam aprind călcâiele. Din păcate, al doilea nu prea se ţine pe picioare.

Notă: 6.5 (măcar are cântecele drăguţe)