Filmele anului 2011 – Recomandări (II): Mia Wasikowska x 2 drame

Scris de Stefan |  Miercuri, 25 Ianuarie 2012 22:16 Trimite unui prieten: Trimite pe yahoo messenger: | 

Tweet Continuăm recomandările de filme mai puţin cunoscute, dar care merită văzute, de data asta cu producţii din 2011. Criteriile după care au fost selecţionate ar fi: gradul de entertainment, originalitatea poveştii/ scenariului, imaginaţia/ inventivitatea, deschiderea spre reflecţie, calitatea cinematografică (regia, montajul, jocul actorilor etc.).

 

3. Jane Eyre – dramă, romance
(r.: Cary Fukunaga; cu Mia Wasikowska, Michael Fassbender)

N-am fost niciodată atras de povestea asta, aşa că am evitat ecranizările de până acum. În schimb, am fost sedus încă din trailer de atmosfera gothic a producţiei de anul trecut, deci i-am dat drumul pe comp, chibzuind că dacă mă buşeşte căscatul după 10 minute, măcar am încercat. Rezultatul: nu numai că vizual vorbind, filmul e atât de frumos că-ţi vine să-l agăţi pe pereţi frame cu frame, dar e şi pe cât posibil de inteligent ca scenariu. În loc s-o ia cronologic, acesta intercalează timpurile, făcând din fiecare scenă o mică bijuterie de poveste. Fiecare astfel de scenă are deschiderea pe care ţi-o lasă un vis după ce te trezeşti. Iar Mia emană un amalgam de stoicism şi revoltă atât de personal, încât personajul ei ar trebui să se numească Jane-Mia.

4. Restless – dramă
(r.: Gus van Sant; cu Mia Wasikowska, Henry Hopper)
O replică imaginativă şi suportabil de morbidă la celebrul Love Story (1970), Restless revizitează o zonă care l-a consacrat pe Gus van Sant: adolescenţa. Încă o dată, adolescenţi puşi în faţa morţii, doar că acum moartea e mai prezentă decât oricând.

Enoch (Henry Hopper, fiul lui Dennis Hopper) este un puşti retras, având ca prieten fantoma unui pilot kamikaze şi ca principală preocupare participarea la (toate) înmormântările, de preferinţă, ale unor tineri. La o astfel de sindrofie o cunoaşte pe Annabel (Mia Wasikowska), care mai are de trăit trei luni.

Criticii au fost derutaţi de noul film al lui Gus van Sant şi l-au sancţionat aspru (mult prea, după mine). Da, e o prăpastie între Elephant, Paranoid Park, pe de-o parte, şi Restless, pe altă parte. Cu toate astea, nimeni nu poate să conteste că Restless rămâne un film despre adolescenţă mai autentic şi mai touchy decât producţiile hollywoodiene cu care suntem obişnuiţi.

Cum spune personajul lui Hopper: „Moartea e uşoară, iubirea e cea care e dificilă”… E şi cazul întregului film: lui van Sant îi este uşor să vorbească despre moarte şi mai greu despre iubire.

Nu spun că Restless e un film neînţeles, dar susţin că ar trebui să i se dea şansa să fie văzut din cât mai multe puncte de vedere.