Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

fun-mom-dinner-poster.jpg Adică, lumea îmbătrânește. Să începem cu această reflecție, adevărată și acum opt secole jumate, când a spus-o Otto von Freising, valabilă și acum. Poi, până acum, în filme, mămicile cu copii de vârsta ălora (1.5–5) erau până acum niște duduițe în floarea caracteristicilor care atrag atenția unei anumite categorii de public și invidia alteia. Astea de aici sunt ofilite bine și se declară la 40+, deși parcă au trecut binișor de 55. Pfff... Mă rog, nu te bagi în viziunea „artistică” a omului. 

Că veni vorba de „artă”. Deci, dacă au vrut să redea plictiseala și nefericirea vieții de familie (din perspectivă feminină, dar și, pe alocuri, masculină), au reușit: ne-am obișnuit să vedem pe ecrane (des, în ultima vreme) mămici măritate/ nu care se trezesc că au o viață mizerabilă și totuși, în final, o scot la capăt, în urma vreunui eveniment cât de cât probabil – ori se reaprinde o scânteie, ori găsesc o (a nșpea) dragoste-adevărată alături de vreun domn decepționat la rândul lui (eventual de niște nuri proaspeți, ca să fie și mai senzațională treaba). Dar aici e atâta tristețe, cu un haz de necaz atât de prost pus în pagină, încât, paradoxal dă de-a dreptul autentic: scenariul e scris de Julie Rudd, soția lui Paul Rudd, cel trecut prin atâtea rom-com-uri comportând cupluri aflate în criza vârstei de mijloc, încât rolul din Ant-Man probabil e printre puținele chestii care-l fac să nu-și dea drumul la vene. Doamna, dezlănțuită aici „creativ” în primul ei scenariu (năucitor de prost, revenim), își descarcă oful în numele unei întregi planete de mămici care vor să spună că și ele contează. Doar că într-un context în care, obiectiv vorbind, cu părere de rău, ele chiar nu contează. Mai precis, contextul sex-romance, unde concurența este acerbă. Fiindcă bărbaților le plac femeile bine, milfe sau mai puțin coapte. Un adevăr trist și nedrept: nu poți să-i ceri unui bărbat să „empatizeze” cu o femeie neatrăgătoare, oricât de mamă-eroină care a câștigat concursul de schimbat scutece și de făcut clătite în timp record este. 

„Intriga” (observați ghilimelele) e în felul următor: vreo patru mame urâțele și tristuțe, cu concepții insesizabil diferite (chipurile, să fie conflict intern), dar cu același of că nu sunt văzute ca niște Sandra Romain, o pun de-o ieșeală, ca-ntre fete, să mai schimbe câte-o bârfă despre bărbații lor blazați (care urmăresc pe instagram bunăciuni). Ce ar putea să se întâmple? Ori producătorii n-au avut bani de stripperi care să scoată mai mult de două replici (hai, hau ar iu), ori scenarista, pudică (și prudentă), a zis că să nu destabilizeze un scenariu care și așa nu e în stare să susțină niște fire narative simple, ori să pună în pericol oarece „realism”, dar până la urmă spectatorii (mai ales spectatoarele, că ele sunt targetul) tre să se mulțumească cu: băut până la ceva dezinhibare decentă, deloc spectaculoasă, fumat marijuana tot până în acel punct și niște – să le spunem – încurcături menite, chipurile, să întărească legătura/ solidaritatea între femelele oropsite de soartă. 

(Nu că ar conta), un spoiler alert: una dintre încurcături implică niște adolescenți în curs de vrăjeală pe un iaht. Un episod din care se puteau scoate niște învățături și situații modest comice este total irosit, ca să nu mai vorbim de pretextul întâlnirii și al „conflictului”, de o neverosimilitate stupefiantă. Printre încurcăturile care ar fi trebuit să readucă relația de cuplu într-o lumină nouă și cu o rezolvare satisfăcătoare nu puteau lipsi „ispitele” masculine (dar nup, no shirtless, sorry, ladies). Una dintre ele este un năsos (virgin după toate aparențele) care ar trebui să dezvolte, pe baza unei miraculoase potriviri de gusturi, o poveste cu the single mom, dar a cărui apariție meteorică este mai misterioasă decât James Dean. Alta este (wtf) interpretată de solistul de la Maroon 5 și o vizează pe mămica Emily, care, o zi în urmă era împroșcată de fecalele celei mai mici dintre odrasle. (Încă n-am reușit să înțeleg de ce se râde la glumele care implică caca și alte chestii derivate sau adiacente. Cred că am râs o singură dată la așa ceva, la o fază din Pisica albă, pisica neagră, dar Kusturica e Kusturica, să ne înțelegem. Chiar puneam pariu aseară, pe la mijlocul filmului, de câte ori va mai apărea o glumă/ situație cu excremente în scenariu: am spus că de două ori. A mai apărut o singură dată. Ultimele două au fost fart jokes.) 

Inert ca poveste, cu fire narative nedezvoltate („scenarista” crede probabil că noțiunea de climax se referă doar la sex), cu singurul dialog cât de cât inspirat atunci când „dezmățatele” au o întrevedere cu crescătorii de marijuana (un punct în plus la nota finală), cu o părere de feeling (juma de punct în plus), cu un limbaj vulgar gratuit (deloc subversiv și jignitor de lipsit de inspirație), cu cele mai ușor de uitat personaje din ultima vreme, FMD ar putea avea o șansă la doamne aflate în aceeași situație. Dar care n-au timp să se uite nici măcar la telenovele, ca să nu existe riscul unei comparații (probabil, cel mai nereușit episod din cea mai obscură telenovelă este genial pe lângă acest film). 

Lumea îmbătrânește... 


Notă: 4.5 

nota_45.jpg

Scris de Stefan | Vineri, 11.08.2017 14:16 Cronica de film

National Cinematografic