Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

the-mummy-poster.jpg Că nici n-a început bine franciza (yep), și deja (ne-)a obosit. Faraoana de ieșí deunăzi din sarcofagul vechi de 5000 de ani are mari probleme în a se face înțeleasă (și nu-i din cauză că parlește – chipurile – pe egipetă) și sugerează mai mult chicoteli decât sfântul fior al ororii. Protagonistul ce-i stă în față (uneori, la orizontală, călărit de ființa demonică), întruchipat de veșnic-tânărul Tom Cruise, e și mai amețit de un scenariu care vrea să spună multe, dar nu prea spune nimic. 

Prima jumătate de oră anunță un film suculent, pe filiera Indiana Jones-Romancing the Stone, cu accente misticoidale și ceva momente de comic relief. Nick (Tom Cruise) și tovarășul său sunt militari în Orientul mijlociu, mai preocupați să vâneze artefacte decât să-i corijeze pe „insurgenții” care distrug operele de artă/ mărturiile istorice. Jenny e o arheologă care a avut o aventură cu Nick, aventură în urma căreia a rămas fără o hartă valoroasă, ca să înțelegem că ăla e un lipsit-de-scrupule (nu de alta, dar musai să fie rău la început ca să fie băiat OK mai încolo). Cei trei dau, întâmplător, peste mormântul prințesei egiptene Ahmanet, care e în Irak din motive bine întemeiate: o backstory sângeroasă, nefericită, implicând blesteme și amenințări de înviere plus răzbunări. Se ia frumos sarcofagul și cu el ajungem în Anglia, unde – nici mai mult, nici mai puțin decât – dr. Jekyll a descoperit între timp niște morminte de cruciați, care, ca să vezi, făcură pe la începutul secolului al XII-lea un ocol prin Egipt, de unde s-au întors c-o chestie, care are legătură. La așa date ale problemei n-ai cum să nu ciulești urechile. Și mai închizi ochii la niște aspecte de pe parcurs. 

Deruta se instalează când începe să se îngrămădească neverosimilul și vezi că nu se încheagă nimic consistent, că nicio interacțiune nu duce la un conflict satisfăcător. De ce l-a ales Ahmanet pe Nick-Tom Cruise, în afară de faptul că era prin preajmă? (Bolboroseala cu așa-zisul destin nu satisface de nicio culoare.) Cum dreaq de sunt activați cruciații ăia? (Că dau bine pe post de zombilici nu e un răspuns mulțumitor.) Ce naiba au de împărțit, la urma urmelor, Nick și Jenny? Fiasco-ul pândește pe după morminte, ca să se arate în toată splendoarea lui la climax – unul dintre cele mai nefericite înregistrate de mine în ultima vreme. Nu e egalat decât de nedumerirea ce caută Tom Cruise în filmul ăsta. Întrebare la care nu poate răspunde nici biserica scientologică (din care, cum știm cu toții, face parte protagonistul Imposibilelor). În afară că se dă – „periculos” – cu avionul în picaj și se caftește cu unii și alții. N-are energie, n-are determinare: i se pun în cârcă niște dileme pentru care nu e pregătit, iar la momentele de umor și gagicăreală oricare alți cincizeci de actori tineri pe-val s-ar fi descurcat mult mai bine. Line-uri, precum „that chick in the box”, sunt irosite. 

Coloana sonoră putea să salveze jumătate din film, dacă producătorii ar fi fost mai inspirați/ mai puțin zgârciți la bănuți. Multe acțiuni, susținute/ subliniate pe fond sonor, ar fi avut o altă pondere, mai ales că avem de-a face cu un adventure foarte asemănător cu cele din anii ‘80. Păcat. 

Salvarea – dacă se poate spune așa – vine din altă parte: Russell Crowe (dr. Jekyll) și Sofia Boutella (Ahmanet). Crowe e uluitor de convingător (ce nuanțe bagă din voce, pfff) într-un rol deloc extins (și, cumva, accesoriu), în timp ce Boutella (fabuloasa killeriță din Kingsmen: The Secret Service ) chiar și numai din limbajul corpului știe să strecoare ceva primejdie și perversitate, acolo unde îi permite scenariul. 

Altminteri, un adventure bunicel pentru categoria de vârstă 10-14 ani. 


Notă: 5.5

nota_55.jpg

Scris de Stefan | Vineri, 09.06.2017 10:19 Cronica de film

National Cinematografic