Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

war-for-the-planet-of-the-apes-poster.jpg Cel mai sumbru blockbuster postapocaliptic ever (fi’ncă Children of Men, capodoperă de capodoperă, nu-i chiar din categoria bb), acest sequel este, în modul cel mai evident, la ani-lumină de intrările precedente în ce privește maturitatea abordării. Nu doar că-i așezat și chibzuit-potolit (măcar în primele două treimi), dar și susură a înțelepciune coaptă din toată maimuțimea oprimată. 

Care maimuțime e acum principală – noi, pipălșii, apărem mai răruț și suntem doar niște spălați pe creier (mai mult sau mai puțin la propriu, că iar avem niscai viruși nasty) care refuză să cedeze locul în ecosistem, for a new, a better begining, în fața verișorilor lor, pe care în urmă cu 15 ani (când se porni urgia) îi tratau c-o banană când așezau cuburile acolo unde trebuie (chestie pe care, după cum știm, cimpanzeii o rezolvă c-o viteză de te pun serios pe gânduri). 

Intriga de bază ar fi putut foarte bine să aparțină unui western (să amintim The Salvation ): X îi omoară familia lui Y, iar Y, cu gândul deloc creștinesc al răzbunării înfipt în suflet, se apucă să cutreiere munți și văi și locșoare unde dușmanul are suport numeros și, conform logicii, elimină tot ce-i stă în cale pentru a ajunge la ticălos, să-i facă felul. Dar e mai mult de atât, fiindcă de la început, maimuțul vorbitor Caesar (acest Andy Serkis care iar ne dă fiori) e rupt între datoria față de ai săi (pe care tre’ să-i ducă dincolo de oropsire, în țara făgăduinței, ca un adevărat Moise al primatelor ce-mi este) și setea lui de răzbunare. Aici se putea broda mai mult, pentru dramatismul pe care-l meritau primele două părți. E drept, pe alocuri, se exploatează un alt filon – nici acesta pe cât de generos era: marele, unicul conducător al maimuțelor (din păcate, în română, „maimuță” nu face onoare englezescului „ape”), Caesar este bântuit de fantoma rivalului său, fugly-ul Koba ape-not-kill-ape, care-i rânjește în vise și-i bate obrazu’ că-l copiază în abordare – respectiv, în gândurile de răzbunare. Va strânge Caesar suficientă înțelepciune ca să se întoarcă din drumul fără de întoarcere al lui ochi pentru ochi, dinte pentru canin? Rămâne să vedeți, că merită. 

În epopeea sa, Caesar dă peste, probabil, primul antagonist cu un c...i în plus: dacă respectivul (un Woody Harrelson filmat numa’ de jos, simbolic, ba chiar și dintr-un dutch angle – sper că la sanchi) n-ar fi fost colonel, s-ar fi făcut cea mai mare omisiune din filmografia recentă, fi’ncă tipul e o evidentă copie (destul de reușită, dacă e posibil așa ceva) a lu’ colonel Kurt, jucat de sacrul Marlon Brando în Apocalypse Now (ca mâine se fac 40 de ani de la lansarea capodoperei, so...). Și, hai să zicem că măcar un 5% din personaj e inspirat și din minunatul Amon Goeth (Ralph Fiennes) din Lista lui Schindler. V-am atras atenția? Mbine, tre’ să aveți răbdare până îl vedeți desfășurându-se – să zicem, un mic minus al filmului. 

Multe lucruri bune se petrec în acest 3D cu uluitoare close-up-uri, ca să vezi trăire maimuțească (când colonelul îi spune unui maimuț că are ochi aproape omenești, e, evident, un ambliop – ăștia-s mai oameni ca oamenii): printre ele, „cooptarea” în echipă a unei fetițe mute, așa, ca premeditare pentru secvențe de un comic duios, heartwarming, cum spune americanul. Printre ele, una (îmi dau peste degete, să nu tastez vreun spoiler) de o profunzime demnă de aplauze. 

Un film cu întrebări serioase, nu tocmai pentru copii (ca primele părți), mai ales din cauza gravității unor acte (iar îmi dau peste mâini), care supune spectaculosul ideii (aici, se mai putea lucra), cu un anticlimax al plotului secundar de o simplitate și o ironie subtilă demnă de autorii extrem asiatici, War for the Planet of the Apes nu e chiar filmul-de-popcorn la care vii să te adăpostești de arșiță (deși acțiunea se petrece iarna) și în speranța c-o să combini noua achiziție în pantalonași scurți (deși comportă emoție, filmul nu e tocmai genul gustat de majoritatea domnișoarelor). 


Notă: 8.5

nota_85.jpg

Scris de Stefan | Joi, 13.07.2017 13:11 Cronica de film

National Cinematografic