Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

După cea mai recentă manifestare de prostie venită dinspre Cluj, opera deputatului USR Adrian Dohotaru, care își dă cu părerea despre securitatea țării fără să înțeleagă subiectul, președintele Iohannis a luat în sfârșit o decizie care trebuia luată de mai demult: Clujul va reveni la Ungaria, astfel încât Bucureștiul să nu se mai trezească cu toți idioții Clujului trimiși la București.

clujeni_penibili23.jpg Președintele e conștient că o astfel de măsura nu le va interzice clujenilor venirea în București, dar măcar le va fi îngreunată, dat fiind că vor deveni cetățenii unei alte țări, dacă putem să-i spunem așa Ungariei. Cât despre eventualele reacții negative pentru că renunță la Cluj, Iohannis e relaxat: ”La cât de viral sunt în aceste zile, îmi permit orice aroganță, nu-mi fac griji”, a spus președintele.

”O măsură mai mult decât binevenită”, apreciază reputatul politolog Decebal Popescu. ”Desigur, era bine dacă această decizie se lua acum câțiva ani, până să vină monumentul de penibilitate Rareș Bogdan la București, dar e bine și acum. Pentru că, să fim serioși, dacă te uiți la ce oameni trimite Clujul la București, vezi numai calamități. Râdem de vasluieni sau teleormăneni, dar clujenii sunt mult mai nocivi.”

Scris de Calin | Vineri, 14.07.2017 19:05 Politic

National Cinematografic