Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Multă lume s-a arătat surprinsă și oarecum nedumerită de gestul turcilor care au anunțat că o să expulzeze 40 de vaci olandeze. Însă, așa cum era de așteptat, s-a confirmat că turcii respectivi fumaseră înainte iarbă, adusă întâmplător fix din Olanda, astfel că gestul lor nu mai pare acum deloc ciudat, ci mai degrabă simpatic.

turci_fumat_narghilea.jpg ”Au fumat marfă adusă din Amsterdam la narghilea și s-au făcut praf”, spune un martor al evenimentului. ”Iar asta cu expulzatul vacilor a fost de departe cea mai decentă idee pe care au avut-o. Că s-au mai gândit să arunce cu pietre spre cer, ca să cadă Luna peste Olanda sau chiar să se urce pe dragoni și să pârjolească cu flăcările lor câmpurile de lalele și morile de vânt din Olanda. Unul chiar a plecat să-și caute dragonul, dar încă nu l-a găsit.”

Imediat ce-a auzit că turcii săi au fumat iarbă adusă din Olanda, președintele Erdoğan le-a cerut imperativ acestora să returneze nu doar vacile, ci și iarba. Evident, nimeni nu a avut curajul să-i explice tiranului Erdoğan că e imposibil să returnezi o iarbă pe care ai fumat-o deja. ”Probabil președintele turc este chiar mai fumat decât cei care au expulzat vacile, din moment ce a cerut returnarea ierbii fumate”, crede analistul european Pierre de Cebal.



Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Calin | Joi, 16.03.2017 12:51 Politic
RSS