Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Prima atestare documentară a municipiului Călărași va avea loc, dacă dă Dumnezeu și e vreme bună, peste două săptămâni;

Cea mai cunoscută personalitate născută în județ este Ion Iliescu și, dacă vezi cum arată străzile pe-acolo, înțelegi că o merită cu vârf și îndesat;

wildwest_calarasi.jpg

Este singurul județ din România fără orașe;

Cea mai puternică ramură a industriei este reparația de televizoare cu lămpi;

Județul a cunoscut o dezvoltare economică fără precedent după ce, prin accesare de fonduri europene, s-a deschis o gheretă modernă de încărcat brichete și reparat fermoare;

În județ ajung foarte mulți turiști bulgari, care vin doar să râdă de locuitori;

Călărași este singurul județ unde până și baronul local este asistat social;

Călărașiul și Ialomița au o singură stemă care stă o lună într-un județ, o lună în celălaltul;

Drapelul oficial este făcut dintr-o cămașă furată de la ajutoare în 1990;

Este un județ atât de înapoiat că PNȚCD-ul este încă un singur partid;

În 1912 județul Călărași a fost cedat Bulgariei, fapt care a dus la primul război balcanic. În urma înfrângerii, românii au fost obligați prin tratate internaționale să-l ia înapoi şi să-l păstreze cel puțin 100 de ani;

Scris de TNR | Vineri, 14.11.2014 08:56 IT & Știința
RSS