This website uses cookies. By continuing your navigation you agree with their use.

Considerată o culoare unică în lume, protejată de UNESCO dar și alte organizații de profil, Albastrul de Voroneț a constituit pentru multă vreme un mister pentru pictori sau zugravi, puțini fiind aceia care reușesc să reproducă această nuanță de culoare. Secretul a fost dezvăluit în cele din urmă de un drojdier local din Gura Humorului.

voronet-spirt.jpg

„Este vorba de culoarea care rămâne după ce tragi spirtul prin pâine. Niciun arheolog nu a luat în calcul oamenii care au construit această mânăstire, care n-au fost nici daci, nici italieni, nici nemți ci moldoveni locali aflați în diverse stadii de mahmureală. Culoarea a fost doar un omagiu adus băuturii din zonă”, spune expertul drojdier. 

Acesta a menționat că, în mod greșit, lumea crede că locuitorii din zonă se trotilează cu vin sau rachiu. „Astea sunt băuturi sezoniere, cât poate să te țină un butoi de vin de 800 de litri? O lună, hai două? Pe când spirtul este din belșug și nu este deloc pretențios în privința păstrării la rece. Poți să-l bei și cald, dacă vrei. Iar pâine avem pe-aici de dinainte să avem case”. În baza noilor informații arheologii au stabilit și de ce doar de prin secolele XIV-XV a început această culoare să apară. „Până atunci spirtul se trecea prin mămăligă și ieșea o nuanță banală de verde, verde se găsește peste tot”. 

Scris de Eftimie | Wednesday, 27.12.2017 11:54 IT & Știința

National Cinematografic