Times New Roman
Banner

Poliţia română, descinderi în forţă în apartamentele goale

Iniţiativele guvernanţilor noştri lasă de cele mai multe impresia că sunt făcute de elevi care repetă a şaptea oară clasa întâi (cam nivelul lui Vanghelie, ca să vă faceţi o idee). Ultima tâmpenie vine de la experţii Ministerul Sănătăţii, care vor să apeleze la poliţişti pentru a-i găsi de oamenii aflaţi în concediu medical care nu sunt acasă. Iar asta o vor face, evident, vizitându-i acasă pe cei care nu sunt acasă. Ce-i drept, numai nişte poliţişti puteau pune botul la o astfel de operaţiune, ce presupune să-i cauţi acasă pe cei care nu sunt acasă.


Parcă văd discuţie între reprezentantul ministerului şi poliţistul care-l însoţeşte:
– Bravo, domnule poliţist, l-am prins!
– Pe cine?
– Pe bolnavul Bădescu Vasile.
– Cum adică l-am prins, că domnul Bădescu nu e acasă, doar v-a repetat soţia dânsului de trei ori că e plecat?!?
– Exact!

Emisunile de tip “Poliţia în acţiune” vor suferi modificări dramatice. Parcă îl şi văd pe Sorin Ovidiu Bălan (SOB, pentru amici) urlând şi scuipând camera în acelaşi timp: „Senzaţional, doamnelor şi domnilor, în urma descinderii trupelor speciale la domiciul unui bolnav aflat în concediu medical, acesta nu a fost găsit acasă. Incredibil, apartamentul este gol! Încă e misiune încununată de succes a poliţiei române, care a dat încă o dată dovadă de profesionalism. Sunt Sorin Ovidiu Bălan, ţineţi aproape!”

Nu m-ar mira nici să apară portrete robot ale bolnavilor plecaţi de acasă, unii probabil vor fi daţi în consemn la frontieră sau poate chiar daţi în urmărire generală prin Interpol.

Vor avea de suferit şi vecinii persoanelor aflate în concediu medical. Vor fi luaţi la secţie, vor fi supuşi unui interogatoriu dur, cu scopul final de a-l turna pe vecinul care, deşi se află în concediu medical, şi-a permis aroganţa să iasă din casă după pâine.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.