Motocicliştii ninja, mult mai rapizi decât ţestoasele ninja

Scris de Dan |  Duminică, 21 Martie 2010 11:07 Trimite unui prieten: Trimite pe yahoo messenger: | 

Tweet

Tocmai am citit o ştire despre care nu ştiu ce să mai cred. La prima vedere, e de rău. Dacă stau s-o mai citesc o dată, mă buşeşte râsul. Ştirea spune cam aşa: Doi motociclişti ninja sunt căutaţi de poliţie după ce au dat cu flit unui agent de circulaţie. Bine că nu i-au dat cu spray paralizant, deşi, dacă pe agent în chema Muscă, treaba îi putea fi fatală.

Ce nu înţeleg eu e de ce ar umbla nişte motociclişti ninja – orice ar însemna asta – cu sprayul de ţânţari după ei. În toate filmele japoneze pe care le-am văzut, luptătorii ninja omoară insecta direct în zbor, o taie în două cu katana, nici nu apucă săracul ţânţar să-şi dea seama ce l-a lovit.

Motocicliştii ninja trebuie să fie ultimii oameni dacă umblă cu flitul după ei. Probabil că le e frică şi de şoareci, dacă văd vreunul se urcă repede cu picioarele pe motor şi încep să se crizeze.

Pe de altă parte, nu pot să-mi disimulez încântarea la aflarea veştii că există, pe lumea asta – aşa cum e ea – motociclişti ninja. Probabil că sunt buni prieteni cu piraţii samurai şi cu cavalerii în armură înarmaţi cu bazooka. Mă întreb dacă ultimele două categorii de super eroi - să nu-i uităm, totuşi, nici pe muschetarii shaolin – folosesc tot flit sau au descoperit pastilele pentru ţânţari.

Şi acum, închei cu un fragment grăitor – în ce limbă, nu ştiu – din acelaşi articol de presă:

“Motocicliştii care au fugit de poliţişti NU SUNT DE GĂSIT şi puteau să fie infractori daţi în urmărire generală sau să aibă alte probleme cu legea. Mai mult, pot plana orice fel de suspiciuni: putau să fi provocat vreun alt accident sau poate aveau droguri la ei...”

Nu vreau să mă leg aici de exprimarea confuză. Dacă autorul vrea să se exprime ca o babă trezită în puterea nopţii de un violator care s-a hotărât în ultimul moment să nu se mai atingă de ea, e alegerea lui, cine sunt eu să-i spun cum să scrie? O să remarc, în schimb, majusculele isterice (Nu sunt de găsit! am avut impresia că mi-a zbierat cineva în ureche) şi punctele de suspensie de la final, care îmi spun că ştirea asta e aşa, un fel de monolog interior, expresia confuză a unei îngrijorări autentice. Dacă motocicliştii ninja aveau probleme cu legea? (S-or fi certat cu ea, cine ştie. Am auzit că după ce ai fost un timp certat cu legea, sexul de împăcare e demenţial.) Dacă mai provocaseră vreun accident? Dacă aveau droguri la ei şi mie nu mi-au dat, ca să-mi prelungesc starea de confuzie tâmpă în care am scris ştirea?