Bicicleta germană e bicicletă germană

Scris de Dan |  Duminică, 25 Aprilie 2010 11:39 Trimite unui prieten: Trimite pe yahoo messenger: | 

Tweet

Dacă duci o viaţă plictisitoare în Berlin e foarte probabil ca duminica să mergi în târgul de vechituri din Mauerpark. Găseşte acolo orice, în general lucruri pentru care în România nu te-ai gândi că se pot cere bani. Partea bună e că poţi să negociezi deşi, oricât de mult ai negocia, oricât de bine te-ai pricepe la asta, ceva tot trebuie să dai, la final, în schimbul obiectului complet lipsit de utilitate pe care îl cumperi.

Asta iarnă mi-am luat o vestă de lână, genul de şubă pe care o poartă ciobanii. A costat 5 euro. Partea proastă e că n-o să-mi fie prea folositoare, foarte rar ies cu oile la păscut. Mă întreb cum a ajuns şuba asta de lână în Germania, seamănă izbizor de mult cu ce purta bunicul meu acum 20 de ani, pe vremea când a fi ţăran nu însemna să ai pantaloni de trening Adibas, geacă de piele şi pantofi sport Mike. Probabil că, la fel cum românii merg în Germania la furat maşini, nemţii vin în România să şutească produse eco de la stânele din Făgăraş.

Spuneam că marele avantaj al târgului din Mauerpark e ca poţi să negociezi. Desigur, dacă ştii limba. Duminica trecută am avut probleme în a-i explica vânzătorului ce vreau să cumpăr. Eu nu vorbeam germana. Vânzătorul nu vorbea română, iar engleză, nici atât. Am avut noroc – deşi mi-e greu să-l numesc astfel – cu o vecină de tarabă care o rupea pe engleză cam ca Bergodi pe română, la emisiunile lui Ioaniţoaia.

Voiam să cumpăr un lanţ de bicicletă. Vânzătorul, care înţelesese că vreau o bicicletă la mâna a doua, mi-a zic că face 17 euro. Cam mult pentru un lanţ, mă gândesc eu. Pot să-l văd? După ce ascultă traducerea în germană, vânzătorul aprobă. Sigur, pot să dau şi o tură. Păi cum, să mă plimb pe lanţ? Sunt om în toată firea, ce-o să zică lumea? Acum câteva sute de ani ar fi fost chiar iar periculos, m-ar fi ars pe rug pentru vrăjitorie. După vreun sfert de oră de discuţii la limita absurdului, ne-am dat seama că fiecare vorbeşte despre altceva. Mă simţeam ca într-o sceneta cu Stela şi Arşinel.

Până la urmă am cumpărat lanţ pentru bicicletă de la un magazin de piese noi. Partea proastă e că nu se putea negocia. Din fericire, nici nu riscam să cumpăr, fără să-mi dau seama, un pinion multifuncţional sau o zgradă de cîine mort.