Times New Roman
Banner

Muzeul sătulului român, un elogiu adus românilor sătui

muzeul-satululuiEforturile susţinute ale guvernului Boc au dat roade: numărul românilor care se pot declara sătui după ce au luat masa a scăzut dramatic. Practic, românul sătul a devenit o specie pe cale de dispariţie. Şi pentru că un popor fără trecut nu are viitor, Alina Mungiu Pipiddi a demarat un proiect de anvergură, a cărui finalitate ar trebui să fie înfiinţarea „Muzeului sătulului român”, astfel încât generaţiile viitoare să-şi amintească că în România au existat şi oameni sătui.


Conform machetei viitorului Muzeu al Sătulului Român, acesta va cuprinde o colecţie de tablouri cu persoane care, deşi se spune despre ele că sunt nesătule, că nu le ajung niciodată banii pe care-i fac sau, după caz, fură, cu siguranţa au avut ocazia să fie sătui zi de zi. În plus, muzeul va conţine şi figuri din ceară ale unor indivizi anonimi care denotă că se ridică sătui de la masă prin fizicul impresionant. Toate aceste tablouri şi figuri de ceară au menirea să le reamintească românilor de trecutul glorios al naţiei noastre.

„Tradiţia trebuie păstrată, mai ales că doar ea va mai rămâne din poporul acesta. Şi dacă ţăranii din comuna Flămânzi care s-au răsculat în 1907, sătui de lipsurile cotidiene, au intrat în istorie şi au dedicate tot felul de monumente sau tablouri care amintesc de ei, la fel trebuie să se întâmple şi cu sătulul român” este de părere şi reputatul istoric Nicolae Flămându.

În semn de respect pentru iniţiatoarea proiectului, cel mai probabil viitorul muzeu se va numi „Alina Mungiu Lippidi”.

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Publicitate

Modernism

Ştirea lungă, sărăcia omului

Emil Boc a demisionat.

El s-a bucurat ca un copil: „Mamă, pregăteşte săniuţa, că vin acasă!”, a fost primul telefon dat de fostul premier.

Luni, 6 Februarie 2012 15:36

Realitatea TV: Ninsorile şi viscolul vor avea intensitate maximă luni.

De aia se zice că luni nici iarba nu creşte...

Luni, 6 Februarie 2012 15:34

Bulgarii au închis 4 puncte de trecere a frontierei cu România.

Se temeau că pe acolo ar putea să le vină şi lor frigul de la noi.

Luni, 6 Februarie 2012 12:35

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.