Times New Roman
Banner

Copiii somalezi pleacă în vacanţă în tabere de refugiaţi

somalezi_copyCei mai norocoşi dintre copiii somalezi îşi vor petrece vacanţa în taberele de refugiaţi special amenajate de autorităţi. Este vorba de o nouă iniţiativă a guvernului somalez, care se confruntă cu o gravă criză de credibilitate în rândul copiilor. Premierului Mbeko Ofa Nigel a declarat că iniţiativa este parte a unui proiect mai amplu, prin care se urmăreşte distrarea copiiilor prin orice mijloace, chiar şi cu forţa acolo unde situaţia o impune.


Conştient de importanţa educaţiei pentru viitorul ţării, primul-ministru şi-a propus să implementeze în Somalia un sistem de distracţie occidental, după modelul celui de la Guantanamo. Într-un interviu acordat postului naţional de radio Somalia Today, pentru emisiunea Gaudeamus, Mbeko a declarat: ”Este obligatoriu ca toţi copiii să se joace, chiar cu preţul vieţii! Copilăria trebuie accelerată cu orice mijloace, pentru că ţara are nevoie de tineri sănătoşi şi vânjoşi. Nu mai putem să amânăm nici o secundă.”

Până acum programul de tabără pare să fie un succes. Departe de privirile invidioase ale părinţilor, micuţii supravieţuiesc jucându-se de-a piraţii şi răpind copii albi, totul sub supravegherea armatei somaleze. 24 din 24 de ore pe zi, o armată de insurgenţi înarmaţi până-n dinţi se asigură că micuţii nu stau prea mult la soare, beau apă la ore fixe şi dorm numai pe burtă. Prichindeii sunt mari amatori de tabără şi se duelează între ei, iar odată ajunşi în fruntea ierarhiei organizează lovituri de stat şi epurări etnice, de-i fac invidioşi până şi pe militarii care-i supraveghează.

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.