Urme ale prezenţei româneşti în Berlin (I)

Scris de Dan |  Duminică, 09 Mai 2010 17:19 Trimite unui prieten: Trimite pe yahoo messenger: | 

Tweet

Dacă ieşi la o plimbare prin centrul Berlinului, dai peste câteva urme ale existenţei românilor pe lumea asta. Unele sunt timide, discrete, trebuie să ai ochiul format ca să le recunoşti. Altele sunt foarte vizibile şi, din câte îşi dai seama, cel care le-a lăsat ar fi vrut să le şteargă, pentru a nu se trezi pe urmă cu poliţia la uşă.

Din categoria urmelor care presupun fineţe din partea observatorului fac parte ţigăncile de pe Unter den Linden. Te întreabă dacă "spic ingliş" şi pe urmă îşi cer bani. Dacă zici că nu vorbeşti engleza, tot îţi cer bani, dar în germană şi după ce-ţi spun o poveste care, probabil, nu mai e la fel de convingătoare, din cauza sărăciei lexicale în care se scaldă. Oricum, asta e pură speculaţie. Până la urmă, e posibil să întrebe mai întâi de engleză doar ca să-i facă pe nemţi să se simtă bine că ştiu şi ei o limbă străină. Oamenii care au o impresie bună despre propria cultură generală au tendinţa să fie mai generoşi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii romi. Sau de cerşetorii romi, nu mai ţin minte exact cum era, că am citit mai demult despre asta.

Trebuie să ai ochiul format ca să-ţi dai seama că ţigăncile sunt românce. La mijloc sunt chestiuni de fineţe, care ţin de accent, de intonaţie, de felul cum se înjură una pe alta.

Ceva mai la nord, spre Oranienburgerstrasse, nişte ţigani spală prabrize chiar in faţa unei filiale a “Spiru Haret Universitaet”. N-am trecut niciodată pe acolo destul de devreme încât să-mi dau seama dacă ţiganii ies, dimineaţa, din sediul prestigioasei instituţii de învăţământ. Oricum, am văzut în Berlin frizerii de cartier care arată mai bine decât universitatea aia.

În centrul Berlinului, la Friederichstrasse, un oarecare Mitu Marcel a amplasat o plăcuţă pe care a scris nişte mesaje de protest în germană. Pare să nu-i convină ceva legat de fosta Securitate, din cauza căreia susţine că a fost arestat şi închis vreo 15 luni fără proces. Pe acelaşi carton, într-un colţ, cu litere ceva mai mici, se mândreşte în limba maternă că e român. Precizarea îi vizează, probabil, strict pe conaţionalii lui, dacă ar şti nemţii că nu se leapădă de ţara din care provine nu i-ar mai da nicio atenţie, Mitu Marcel s-ar destrăma.

(va urma, în mod sigur)