Times New Roman
Banner

Video: Un jefuitor de bancă a fost bătut cu scaunul de un client

Ceva similar cu numirea unui incompetent, Emil Boc, în fruntea Guvernului s-a petrecut recent în tagma jefuitorilor de bănci. Lipsa de pregătire a unora dintre practicanţii acestei meserii este absolut năucitoare. Vremurile de aur, când nu oricine ajungea să jefuiască o bancă, se pare că au apus. Înainte era nevoie de ani de experienţă, pregătire riguroasă, practic făceai o universitate până să intri în câmpul muncii. Azi, în schimb, ajung să jefuiască bănci tot felul de incompetenţi, fapt ce scade considerabil cota meseriei.



Un astfel de idiot, că nu pot să-i spun altfel, este un tânăr de 20 de ani din Marea Britanie. Înarmat cu un pistol, acesta a jefuit o bancă, după care a dat să fugă, dar a dat nas în nas cu un client în vârstă de 48 de ani. Fost practicant de judo, clientul a pus mâna pe un scaun şi l-a lovit pe hoţ, după care l-a trântit la pământ. Până la venirea poliţiei, clientul l-a ţinut imobilizat timp de şapte minute pe jefuitor.

Clientul n-a intervenit pentru că îi păsa de banii băncii, ci doar pentru că nu i-a plăcut tonul vocii jefuitorului: „Voia să-i deschid uşa ca să poată fugi şi tot ţipa la mine că dacă nu o fac mă împuşcă. Mi-am ieşit din fire pentru că nu îmi place să fiu ameninţat” a spus acesta.

Să ai un pistol în mână şi să convingi un nene de 48 de ani să-ţi deschidă uşa ar trebui să fie ceva banal, un jefuitor de bănci serios ar face asta şi cu ochii închişi. Probabil individul ăsta nici măcar un pensionar de 80 de ani n-ar fi în stare să jefuiască.

 

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.