Times New Roman
Banner

Cum să scapi de mirosul de transpiraţie al călătorilor din mijloacele de transport în comun

sfaturi_impotriva_mirosului_de_transpiratieA venit căldura şi, odată cu ea, mirosul intens de transpiraţie al călătorilor din mijloacele de transport în comun. Subit, banala călătorie cu tramvaiul sau autobuzul a devenit o provocare pentru nasul multora dintre noi: 99% transpiraţie şi 1% ţinut de respiraţie. „Vara nu-i ca iarna”, cum ar spune Băsescu. Ce-i drept, toată lumea transpiră, însă problema e că, mai întodeauna, mirosul de transpiraţie al celorlalţi este mai puternic şi mai pestilenţial decât al tău.


Ca să prevină situaţiile nedorite, RATB-ul vrea să emită bilete speciale pentru cei care miros intens a transpiraţie. Acestea vor costa mai mult şi vor fi acordate doar pentru anumite linii de autobuze, tramvaie şi troleibuze, probabil doar pentru cele care nu ajung în centrul oraşului. Cei care miros a transpiraţie şi vor fi prinşi cu bilete normale vor fi amendaţi drastic. Totodată, RATB-ul vrea să desfiinţeze barele şi mânerele de susţinere care se află peste nivelul umărului, astfel încât nimeni să nu mai stea cu subraţul la vedere.

Până când RATB-ul va pune în practică intenţiile sale, TNR vă oferă câteva sfaturi care vă vor ajuta să treceţi mai uşor peste vară.

Fă mirosul tău de transpiraţie mai puternic decât al altora. Cu puţină imaginaţei şi cu o mare economie de săpun şi apă, mirosul tău de transpiraţie poate deveni mai puternic decât al altora. După cum ne sfătuiesc şi specialiştii, e mai bine să te evite alţii pe tine decât să-i eviţi tu pe ei. Başca, după câteva zile oricum te vei obişnui cu mirosul tău şi vei deveni imun la el.

Fă cât mai frecvent duşuri reci. Că tot e cald afară, nu strică nişte duşuri reci (nu abuza însă de săpun, pentru a nu intra în conflict cu recomandarea anterioară). Insistenţa ţi-ar putea fi răsplătită cu o răceală care să presupună şi nas înfundat. Este tot ce ai nevoie pentru a deveni imun la mirosul de transpiraţie al altora.

Purtaţi măştile pe care le-aţi achiziţionat pe perioada gripei porcine. Foarte multă lume încă are în dotare măşti pentru acoperirea nasului şi gurii din perioada gripei porcine. Pe lângă faptul că te protejează de mirosul de transpiraţie, masca poate avea şi un important efect psihologic asupra celorlalţi călători, care vor presupune că ai vreo boală nasoală şi vor evita să stea în preajma ta.

Fă-ţi legitimaţie de controlor! Cei care miros a transpiraţie merg, de regulă, fără bilet, deci dacă au impresia că vine controlorul peste ei cel mai probabil vor coborî la prima staţie.

Comportă-te în autobuz ca Giovanni Becali în studioul B1TV cu Cartianu. Un discurs în stilul lui Giovanni Becali, dacă e convingător, te poate scăpa de multe probleme: „Puţi, bă săracule! Eu miros a Calvin Klein, tu miroşi a transpiraţie! Puţi mă, mi-e silă să stau lângă tine!” Evident, Calvin Klein va fi înlocuit cu numele unui alt parfum, după caz.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.