Times New Roman
Banner

Din cauza grevei, metroul bucureştean a fost deviat pe la suprafaţă

Pentru că angajaţii Metrorex au fost astăzi în grevă, bucureştenii au aşteptat metroul în staţiile de autobuz. Dis-de-dimineaţă, printre călătorii obişnuiţi să meargă la serviciu cu RATB-ul am putut vedea şi o mulţime de bucureşteni cu ochelari de soare, total derutaţi de traficul haotic de la suprafaţă.

 

Confuzia a fost totală. Palizi, cu mâinile la ochi, cu cartele de două călătorii în mână, călătorii de metrou au fost scoşi la suprafaţă împotriva voinţei lor şi lăsaţi efectiv în stradă, la mila trecătorilor. Bucureştenii de suprafaţă s-au speriat rău de aceşti bucureşteni subterani, crezând că au de-a face cu o invazie a vampirilor rămaşi fără adăpost din cauza crizei. Mai târziu, vâzându-i cum ies în număr mare de la metrou, nervoşi şi înjurând ca la uşa cortului, au crezut că au venit iar minerii în Bucureşti. Din nou, panică.

 

Odată ajunşi în staţiile RATB, bucureştenii subterani au aşteptat liniştiţi metroul. Prima garnitură de tren a sosit abia în jurul orei 10.30 la staţia Piaţa Unirii, întârziată fiind de traficul infernal de pe Bulevardul Magheru. Apoi a trecut rapid un metrou uşor, care, uşor fiind, a evitat aglomeraţia de la Piaţa Aviatorilor trecând pe deasupra Arcului de Triumf. Următoarele două metrouri au venit însă foarte întârziate din cauza unui ambuteiaj pe bulevardul Kogălniceanu. Blocajul a fost cauzat de metroul M2 (Pipera – IMGB), care încercând să evite un taxi staţionat ilegal a intrat pe contrasens, şi a lovit grav un biciclist care circula regulamentar, pe şina de cale ferată.

 

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.