Times New Roman
Banner

Capul plecat de-acasă, sabia nu-l taie

Un rus s-a sinucis cu o ghilotină pe care şi-a construit-o singur, în dormitor. Când a văzut că merge, de bucurie şi-a pierdut capul. Probabil că nu s-a sincucis printr-o tehnică mai banală (pumnul de medicamente e pentru proşti, ca să nu mai zic de aruncatul de pe clădiri) ca să nu se spună că n-a lăsat şi el ceva în urmă. A lăsat o ghilotină, pe care familia lui o poate folosi, bine mersi, în bucătărie, ca să taie castraveţii pentru salată.



Oricum, ghilotina asigură o sinucidere care nu ţi-e la îndemână altfel. Nu oricine poate să-ţi ia zilele tăindu-şi capul. De tot. Cu un cuţit de bucătărie merge o vreme, dar de la un punct încolo te doare prea tare. Şi ăsta e un alt punct important. Nimeni nu vrea o sinucidere dureroasă, e o chestie principială. Dacă nu ţi-ar fi frică de durere, ai suporta viaţa, o chestie care uneori poate fi chiar plăcută.

Oricum, era important ca ştirea asta să nu ajungă în presă. Şi sunt conştient că inclusiv eu, băgând-o în seamă, fac mai mult rău. De obicei, când unul se sinucide, alţi o mie îi copiază gestul. Dacă o să ne trezim cu o supraproducţie de ghilotine, toate făcute acasă, în dormitorul sinucigaşului, ştim care e cauza.

 

Pe de altă parte, cu metoda asta este şi gestul sinuciderii ceva mai previzibil pentru familie, pentru prieteni. Nu te mai ia pe sus vestea. Ştii la ce să te-aştepţi când vezi că nebunul bagă lama metalică de 200 de kilograme în dormitor şi o ataşează unui mecanism care speculează forţa gravitaţională. "Gestul lui m-a luat prin surprindere, credeam că descoperise bucuria de a trăi, se apucase chiar de meşterit. Incredibil cum e şi viaţa asta, ieri era roşu-n obraji, sănătos, lucra la o ghilotină şi acum nu mai e printre noi."

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

Emil Boc a demisionat.

El s-a bucurat ca un copil: „Mamă, pregăteşte săniuţa, că vin acasă!”, a fost primul telefon dat de fostul premier.

Luni, 6 Februarie 2012 15:36

Realitatea TV: Ninsorile şi viscolul vor avea intensitate maximă luni.

De aia se zice că luni nici iarba nu creşte...

Luni, 6 Februarie 2012 15:34

Bulgarii au închis 4 puncte de trecere a frontierei cu România.

Se temeau că pe acolo ar putea să le vină şi lor frigul de la noi.

Luni, 6 Februarie 2012 12:35

S-au descoperit gaze naturale în Marea Neagră!

Mii de pensionari se îndreaptă la ora aceasta spre Litoral cu sacoşele de butelii.

Sâmbătă, 4 Februarie 2012 12:35

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.