Times New Roman
Banner

Un elicopter Lego s-a prăbuşit într-un apartament din Drumul Taberei

un_elicopter_lego_s-a_prabusit_in_bucurestiUn elicopter Lego de mici dimensiuni, proprietatea unui minor în vârstă de 6 ani, s-a prăbuşit aseară într-un apartament din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Din motive de securitate, adresa exactă a accidentului nu a fost făcută publică, astfel încât specialiştii Lego care urmează să sosească din Danemarca să poate efectua ancheta în cele mai bune condiţii.


Din primele informaţii, accidentul a avut loc din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Geamurile apartamentului erau larg deschise, astfel că în camera minorului s-a format un curent foarte puternic, care i-a fost fatal elicopterului. Din fericire, cei doi piloţi Lego aflaţi la bordul elicopterului au scăpat ca prin minune. În schimb, elicopterul este complet distrus, el descompunându-se în zeci de piese. Din cauză că minorul a pierdut manualul cu instrucţiuni al elicopterului, refacerea sa se anunţă practic imposibilă.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

bear_grylls_rapus_de_cartofi_articol_carlig

Recomandari din Life/Death

Prea multă Monica Tatoiu la televizor, principala cauză a violenţei în şcoli

Psihologii susţin că bătăile tot mai dese care au loc în şcoli sunt cauzate de prezenţa în exces a Monicăi Tatoiu la televizor, la ore la care copiii ...
Citește tot articolul

Cercetătorii români sunt la un pas de crearea prostiei artificiale

Pentru că în domeniul inteligenţei artificiale japonezii sunt extrem de avansaţi, cercetătorii români s-au reorientat înspre prostia artificială. Ei s...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.