Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Lupta împotriva imposturii academice ia un nou avânt după descoperirea singurei lucrări originale de doctorat din România! Potrivit cercetătorilor, piatra de temelie a ştiinţei autohtone o reprezintă teza din 1894 a profesorului Costache Mavrocordat-Cantacuzino, elaborată sub îndrumarea acad. Cantemir Sturdza-Moruzi, privind speciile de melci din Munţii Bucegi.

manuscrise_fff_vechi_doctorat.jpg
După această lucrare bine ascunsă în arhive, spun specialiştii, au fost plagiate absolut toate celelalte teze de doctorat din România.

“Mereu ne-am întrebat de ce toate lucrările de doctorat din România, indiferent că erau în drept, medicină sau inginerie, conţineau pasaje întregi despre ritualul de împerechere al limaxului mucilaginos de pe Caraiman”, spune un membru al Comisiei de Etică al Universităţii Bucureşti. “Chiar şi eu am plagiat, la a 3-a mână, câteva rânduri din lucrarea lui Mavrocordat-Cantacuzino despre melci în lucrarea mea despre literatura japoneză a secolului XIX.”

Alteori, adaugă experţii, plagiatorii depun mai mult efort pentru a-şi ascunde furtul. “În lucrarea lui Gabriel Oprea despre securitatea naţională, de exemplu, cuvântul ‘melci’ este înlocuit cu ‘gasteropode’, iar pasajele plagiate din singurul doctorat original românesc alternează cu cele transcrise din revista ‘Practic în bucătărie’”, spune un alt cercetător.

Scris de Vasile | Joi, 07.07.2016 11:28 Politic

National Cinematografic