This website uses cookies. By continuing your navigation you agree with their use.

Toată lumea ştie că Brâncoveanu şi fiii săi au fost executaţi pentru că n-au vrut să se lepede de credinţa lor, dar există cronicari care spun altă poveste! Recent, cercetătorii au descoperit în Letopiseţul lui Dumitru Nas (cca. 1730) un pasaj potrivit căruia domnitorul ar fi fost prins făcând trafic de blugi, o infracţiune foarte gravă în Istanbulul acelei epoci.

blugi_turci_brancoveanu.jpg
"Spre deosebire de anii 90, când toţi românii mergeau la turci după blugi, în secolul al 18-lea blugii erau un secret foarte bine păzit al Înaltei Porţi", spune Neagoe Boian, istoric. "Cine era prins încercând să treacă graniţa cu blugi era trimis în temniţă - sau chiar decapitat, dacă blugii erau din ăia şmecheri, prespălaţi sau cu ştrasuri."

Potrivit cronicii lui D. Nas, Constantin Brâncoveanu ar fi încercat să strecoare peste hotarele Imperiului Otoman o trăsură întreagă de blugi. "Fiindcă era de viţă nobilă, Sultanul i-a dat şansa să se lepede de preţioşii pantaloni şi să scape cu viaţa, însă Brâncoveanu considera, pe bună dreptate, că blugii sunt atât de comozi şi practici încât viaţa nu merită trăită fără ei", adaugă cercetătorul.

În cinstea faptelor eroice ale voievodului, statuia lui Constantin Brâncoveanu din Capitală va fi împodobită cât de curând cu o pereche de blugi, transmit reprezentanţii Primăriei Bucureşti.

Scris de Vasile | Friday, 05.01.2018 11:12 Social

National Cinematografic