Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Surpriză pentru un român care, în vederea găsirii unui loc de muncă, a dat un test IQ să vadă dacă poate fi angajat într-o funcție de conducere. După ce a completat trei foi cu semne, pătrate, cruciulițe și triunghiuri, examinatorii i-au dat rezultatul final: acesta este, de fapt, angajat la Poșta Română. 

iq angajat posta.jpg

„Rezultatul mă surprinde, vă spun sincer, din ce mi-au spus oamenii cică aș fi diriginte la Oficiul Poștal 43 din București. Habar n-am cum s-a ajuns la concluzia asta, nu țin minte să fi fost vreodată la muncă. E adevărat, dimineața, cam pe la 7-8 așa, simt că mă ia cu leșin, apoi îmi revin pe la 3-4 și văd că sunt pe stradă în drum spre casă. N-am avut nicio problemă până acum”, spune Răzvan Zamfirescu, românul cu IQ de angajat la stat. 

Acesta a cerut ca rezultatul testului să fie înrămat, ca să și-l poată pună la birou, în cazul în care trece vreodată pe-acolo. „Când ești într-o funcție așa importantă ca mine e bine să-ți pui diplomele de calificare pe perete”. Odată cu el a dat test de IQ și câinele acestuia, care a preferat să mănânce hârtia și a obținut un scor mai mare. 


Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Eftimie | Vineri, 19.05.2017 11:55 Social

National Cinematografic