Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Nu degeaba bătrânii au numit pufuletele românesc drept „aurul galben”. O asociație de proprietari din cartierul bucureștean Titan a reușit să facă economii serioase la izolarea blocului folosind în loc de polistiren extrudat clasicii pufuleți. 

bloc-izolat-pufuleti.jpg

„Materialul are câteva avantaje. În primul rând lasă pereții să respire, el nefiind atât de dens ca polistirenul și astfel avem mai puțină igrasie față de alte blocuri. În al doilea rând materialul este extrem de ieftin și ușor de procurat. 10 tiruri de pufuleți ne-au costat 500 de euro. I-am lipit cu pap de perete, manopera a fost partea mai scumpă”, a declarat Aurel Dima, administratorul blocului din Titan. 

Singura problemă întâlnită de locuitorii blocului a fost când copiii care se jucau afară au început să mănânce din izolație. „Din fericire am putut cumpăra restul de pufuleți din fondul de rulment și mai avem rezervă în beci câțiva saci, pentru orice eventualitate”. 


Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Eftimie | Vineri, 21.04.2017 12:28 Social

National Cinematografic