Iubiţi şi şobolanii vagabonzi

(29 voturi, medie 4.86 din 5)

O colegă a văzut la metroul din Berlin un domn respectabil, la vreo 50 de ani, plimbând în lesă, ca pe un câine, un şobolan mare şi scârbos. (Poza e mai jos, la sfârşitul textului)

 

Sper să nu copieze şi ai noştri moda asta, că pe urmă, la cât de serioşi sunt românii, o să ne trezim cu încă o problemă: cea a şobolanilor fără stăpân. Practic, haite întregi de şobolani aciuaţi pe la câte o scară de bloc, chiţăind la trecători, alergând după biciclişti.



În Berlin, însă, nimeni nu şi-ar abandona şobolanul, oamenii de aici iubesc animalele. La modul platonic, desigur, nu ca în unele sate din România.

E adevărat, există şi o categorie aparte de iubitori de animale: cei care sunt pe interes. Cu alte cuvinte, oamenii iau în îngrijire un câine, iar pentru asta primesc o alocaţie de la stat. Prin urmare, se întâmplă des să vezi pe stradă câte un boschetar care plimbă în lesă un câine mai spilcuit decât el, mai aranjat. Situaţia asta te induce în eroare, generează imagini confuze. Uneori, eşti tentat să crezi că patrupedul – dacă îl mai putem numi aşa – este stăpânul, mai ales că omul pe care l-a scos la plimbare prin parc adună rahatul în urma  lui.

 

Alte articole:

Tags: Berlin | caini | maidanez | şobolani

Comentarii
Comentariu nou Cautare
+/-
Scrieti comentariu (click pentru a deschide/inchide)
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
 
:angry::0:confused::cheer:
B):evil::silly::dry:
:lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side:
:):P:unsure::woohoo:
:huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 
Security Image
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.
Atilla: mancare   2009-11-09 13:06:56
OMG, mi-a pierit toata pofta de mancare dupa ce am citit acest articol despre sobolani; pe de alta parte nu pot sa nu remarc si pleonasmul din text - "spilcuit", din cate stiu eu inseamna fix "aranjat".

E normal asa ceva ?
Roma: nu, nu   2009-11-09 16:58:23
nu mînca la calculator! e o lege nescrisă (de Dan). cică îţi ia minţile. mănînci de mult timp la calcultor?
Atilla: nu   2009-11-09 13:40:21
Nu prea am timp sa mananc la calculator, intentionam s-o fac mai tarziu, o sa ma gandesc daca mai pap sau nu dupa articolul asta cu sobolanul.

Voi mancati la calculator in timp ce scrieti articole? :)
miki mouse:   2009-11-09 14:03:08
Sa inteleg ca nu folosesti mouse-ul, din acelasi motiv adica de scirba !? Asta daca stii ce inseamna in romana !? Sau daca ai mouse-ul alb crezi ca o fi vreun cobai dragut si simpatic, doar ai grija sa nu fi fost folosit la nu stiu ce experiente ciudate !
Fox:   2009-11-09 14:52:28
Sobolan, dar sobolanul ce-l vedeti, nu este un sobolan oarecare, el este de fapt o cartita, vedeta a marelui ecran, printre filmele realizate enumerandu-se si " G Force" si care a vrut sa se bucure si ea de o vacanta linistita ca orice animal normal, dar se pare ca paparazzi lui Lady Gaga sunt peste tot. Ar fi fost culmea sa nu scape Andreea Marin nefotografiata pe plaja la Nice si sa aceasta cartita- sobolan da.
Fox: Atentie!!!   2009-11-09 14:55:20
Atentie: filmul este "G-Force", ci nu "G-Spot". Adaug asta pentru ca stiu ca multi vor da fuga sa caute acum prin filmoteca porno sa recunoasca personajul.
Atilla: sobolanul   2009-11-09 18:08:31
Acum ca am vazut si poza, e clar ca sobolanul este de fapt o pisica !
Kuka: Frate   2009-11-09 19:52:08
frate, e şocîte. Poftă bună!
Lupu:   2009-11-10 03:32:11
ba, mie imi place sobolanul. cel putin din profil.
Raluca Hippie:   2009-11-11 09:02:31
Nu mi se pare "sobolan scarbos". It's kind of sweet actually