Times New Roman
Banner

Proiect de lege: căsătoria pentru o oră, alternativă la legalizarea prostituției

casatoria_pentru_o_oraBiserica Ortodoxă Română a luat imediat poziție față de legea propusă de deputatul Silviu Prigoană, cea care propune legalizarea prostituției. După ce a dat un comunicat de presă în care își arată indignarea, BOR a devenit ceva mai cooperantă și a început să caute soluții viabile la acestă problemă.

 

Prima propunere serioasă a venit din partea preafericitului Hilarie Surâzătorul, consultant pe probleme legislative la Patriarhia Română. Dumnealui a propus adoptarea căsătoriei valabilă o oră, o scurtă cununie religioasă prin care prostituata și clientul își unesc destinele în fața preotului pentru câteva minute de plăcere, contra cost.


Obiceiul prostituției nu poate fi curmat cu vorba duhovnicească, iar preoții știu foarte bine asta. Iată ce declară pr. Hilarie pentru TNR: „Dacă un flăcău vrea să facă sex, nu e suficient să aibă 50 de lei în buzunar. Trebuie să treacă întâi pe la Biserică, să-l cununăm religios cu fata, după care poate să-i pună poalele-n cap. Numai o cununie religioasă îți dă dreptul la sex, fiind echivalentul unei dezlegări la ciocăneală din poziția misionarului.”

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

aplicatia_ilopata_articol_carlig

Recomandari din Monden

Un redactor al tabloidului Click! a fost exmatriculat din clasa a III-a

Un redactor al tabloidului Click! riscă să-şi piardă locul de muncă după ce a fost exmatriculat de la Şcoala Generală nr. 67 din Bucureşti. Redactorul...
Citește tot articolul

O femeie îl acuză de viol pe Stephen Hawking

Scandal sexual în lumea oamenilor de ştiinţă. O tânără susţine că Stephen Hawking a violat-o şi a suspus-o la perversiuni sexuale, făcându-i unele luc...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.