cotidian independent de umor voluntar
Times New Roman
biletul zilei

Sute de piţipoance, nerăbdătoare să se epileze cu laserul de la Măgurele

epilareculaseruldelamagureleAnunţul că România va găzdui cel mai puternic laser din lume face deja furori în înalta societate bucureşteană: sute de tinere cu dare de mână, dar şi câţiva bărbaţi excentrici, s-au înscris deja pe lista de aşteptare pentru a beneficia de o epilare cu laser la Măgurele.

Deşi epilarea cu laser e deja o procedură comună, folosirea unui utilaj industrial cu o putere de 10,000 de terawaţi în scopul îndepărtării părului, mai ales în zona inghinală, va reprezenta cu siguranţă o premieră mondială. “Să vedeţi ce faţă au să facă prietenele mele din Dorobanţi când le spun că mă duc să mă epilez cu cel mai mare laser din lume”, se laudă o tânără pe Facebook, hotărâtă să spună adio părului corporal.

Iniţial, fizicienii europeni implicaţi în proiectul ELI-NP nu îşi propuneau să ofere servicii cosmetice. Cu toate acestea, ei speră acum că venitul suplimentar îi va ajuta să treacă peste criză, mai ales că pe lista doritorilor se află şi personalităţi. “Plătesc oricât pentru a mă epila la Măgurele”, a declarat, de exemplu, designerul Cătălin Botezatu. “Evident, doar ca să arăt că nici cel mai mare laser din lume nu mă poate face mai puţin masculin”.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

gerula_articol_carlig

Național Cinematografic

Recomandari din Monden

Senzaţional! Arheologii au descoperit urme de cocalari antici la Vama Veche

Săpături arheologice efectuate în zona Vama Veche – 2 Mai au scos la iveală amănunte inedite despre cum priveau anticii cea mai interesantă staţiune d...
Citește tot articolul

Holograma lui Ion Dolănescu a isterizat publicul la un festival de folclor

Fanii muzicii populare româneşti au fost plăcut şocaţi de apariţia neaşteptată a hologramei de carton cu Ion Dolănescu pe scena festivalului „Florile ...
Citește tot articolul

Ştirea lungă, sărăcia omului

Victor Ponta, în vizită la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca pe tabla de Monopoly: "Just visiting".

Hartă interactivă: Vezi traseul viitoarelor tronsoane de autostradă. Din Mordor în Narnia, trecând prin Ţara Minunilor, Camelot, Atlantida şi alte câteva regiuni care există do...

Rubrica lui Ovi

Publicitate

reclama_tns
banner-stupulvesel-190x311px

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2013 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.