Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Deşi toţi ne-am fi dorit să rămână fidel romanului lui Marin Preda, noul film cu Moromeţii va trebui turnat în alt judeţ! Anunţul a fost făcut de însuşi regizorul Stere Gulea, care are şi o explicaţie foarte rezonabilă. Din păcate, spune regizorul, nu ai cum să filmezi nicăieri în judeţul Teleorman fără să se vadă vila lui Dragnea.

morometii_filmat_in_giurgiu.jpg
"Am încercat să filmăm din toate unghiurile posibile, dar n-avem cum s-o tăiem din cadru, la cât e de mare. S-o scoatem pe calculator e foarte complicat, ar trebui acoperită cu un munte, iar în 'Moromeţii' nu-s munţi. În plus, nici nu prea mai e lumină din cauza măgăoaiei, ne-ar trebui nişte lămpi industriale foarte costisitoare. Mai bine filmăm în Giurgiu, şi acolo au baronii vile, dar nu chiar cât un judeţ de mari", spune Cici Lungu, membru în echipa de producţie.

Dezamăgiţi că nu vor mai fi vedete, locuitorii din Talpa, satul unde s-a filmat în anii 80 primul film cu Moromeţii, au dat vina tot pe George Soros după ce au urmărit un talk show incendiar pe România TV.

Scris de Vasile | Marţi, 12.09.2017 14:47 Monden

National Cinematografic