Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Continuă acuzațiile la adresa lui Kevin Spacey. După actori, cameramani sau barmani, a venit rândul unui simplu privitor de filme să-l acuze pe actorul american că i-a pus mâna pe penis. Bărbatul pretinde că abuzul s-a petrecut într-o sală de cinema, în timp ce viziona un film 3D cu Kevin Spacey.

kevin_spacey_film_3d.jpg ”A scos mâna prin ecran și m-a prins cu putere de zona genitală”, spune acesta. ”Inițial am crezut că voia să-mi ia din popcorn și că din greșeală m-a prins de penis, dar a insistat mult cu mâna în zonă, așa că acum mi-e destul de clar că el era interesat de penisul meu, nicidecum de popcorn.” Victima spune însă că, până să apară în presă scandalul cu Kevin Spacey în rol de prădător sexual, nici măcar nu conștientizase că a fost abuzat.

”Probabil mintea mea a refuzat să rețină scena”, spune acesta, ”dar pe măsură ce citeam de alte victime mi-am reamintit de filmul 3D și, ulterior, de ce mi-a făcut Kevin Spacey în timpul lui. Eu trăiam cu impresia falsă că m-am prins singur de penis în timpul filmului, dar mediatizarea scandalului m-a convins că de fapt aia era mâna lui Spacey, nu a mea. N-are cum să nu fie așa!”

Scris de Calin | Joi, 09.11.2017 18:49 Monden

National Cinematografic