Times New Roman
Banner

Inspirat de secui, am cerut autonomie teritorială, dar soţia m-a refuzat

Inspirat de tupeul secuilor, care au accelerat în ultimele zile discuţiile despre autonomie, am decis să apelez şi eu la acest mic exerciţiu democratic. Am băut trei beri pentru a-mi face curaj, după care m-am afişat în faţa soţiei şi i-am spus pe un ton impunător „Draga mea, vreau autonomie teritorială! Vreau propria mea cameră, unde să funcţioneze exclusiv regulile impuse de mine, unde să se intre doar pe bază de invitaţie scrisă din partea mea. E dreptul meu, garantat de constituţia Uniunii Europene.”

 

I-am dat inclusiv un citat din Laszlo Tokes, care zicea ieri că până şi secuii pot obţine autonomia dacă ies în stradă. Iar pentru ca pretenţia mea de autonomie să pară decentă, nicidecum exagerată, i-am spus că ar trebui să-mi mulţumească pentru că nu i-am cerut autonomie teritorială şi în patul conjugal. Plus că i-am promis la schimb autonomie teritorială în bucătărie.

Rezultatul? Nimic, absolut nimic. Nici măcar nu m-a luat în serios, a pufnit-o râsul când m-a auzit. Asta în timp ce mă întreba câte beri am băut, deşi eu unul nu văd care-i legătura. Fapt care mă face să mă simt discriminat. Adică secuii au voie cu astfel de revendicări, bagă toată ziua placa cu autonomia, iar eu n-am voie nici măcar să deschid gura. Nu zic să-mi fie acceptată cererea, dar măcar să fie şi ea luată în considerare. Vreau şi eu talk-show-uri în care să se dezbată dreptul meu la autonomie, vreau să scrie CTP-ul despre revendicarea mea, vreau să voteze telespectatorii OTV prin sms dacă ar fi bine să primesc autonomie sau nu.

Promit că o să-i ţin pe secui la curent cu evoluţia cererii mele de autonomie. Când eu o voi primi o să consider că merită şi secuii autonomie. Doar suntem egali în ţara asta, nu?

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

creier_jandarm_articol_carlig

Recomandari din Politic

Armata statului Liechtenstein a invadat Germania

Nemţii sunt în stare de şoc, după ce un post de televiziune a anunţat că armata statului Liechtenstein a invadat Germania. Cancelarul Angela Merkel a ...
Citește tot articolul

Emil Boc este noua imagine a ouălor Kinder

Emil Boc a primit o ofertă de nerefuzat: să devină imaginea ouălor Kinder în România. Şi pentru că e criză şi banii la buget sunt tot mai puţini, Boc ...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.