Times New Roman
Banner

România ar putea vinde Ungariei Ardealul, pentru a acoperi deficitul bugetar

Ca să facă rost de bani la buget, Guvernul României ar putea vinde o parte din teritoriul ţării. Varianta cea mai vehiculată la Palatul Victoria este aceea a renunţării la Ardeal în favoarea Ungariei, în schimbul a 20 de miliarde de euro. "Cu banii ăştia putem să achităm nu una, ci două tranşe ale împrumutului FMI", a declarat Emil Boc, bucurându-se ca un copil.


Suma nu este însă bătută în cuie, ungurii negociază la sânge. Prezent la prima rundă de discuţii cu partea maghiară, Adriean Videanu a cerut, pe lângă cele 20 de miliarde de euro, şi doi colaci secuieşti calzi, unşi cu miere, întrucât i se făcuse foame. Ungurii însă nici n-au vrut să audă. "Nu dăm nimic peste cele 20 de miliarde, este un chestiun de principiu!" a declarat UDMR-istul Peter Epstein Kovacs.

Printre românii care au aflat de posibila vânzare a Ardealului, părerile sunt împărţite: unii se opun, alţii nu sunt de acord. Din fericire, fiind mai lenţi, ardelenii încă nu s-au prins că Guvernul vrea să-i dea la pachet. Prin urmare, dacă aveţi ardeleni în familie, nu le spuneţi nimic în legătură cu asta, vestea i-ar distruge.

Din informaţiile noastre, ungurii vor să cumpere Ardealul pentru a combate şomajul crunt cu care se confruntă ţara. Odată cu revenirea Transilvaniei în rândul posesiunilor maghiare, vor avea şi ungurii o ocupaţie.


Oricum, ungurii nu vor fi scutiţi de bătăi de cap în caz că se realizează tranzacţia. Mai exact, or să se confrunte şi ei cu problema autonomiei Ţinutului Secuiesc, se ştie că secuii nu se lasă cu una cu două. În plus, simt şi ei că au şanse mai mari, au şi ei cu cine să se înţeleagă, cu cine să negocieze secesiunea, acum, că sunt de acelaşi sânge cu cei de la care cer autonomie.


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

creier_jandarm_articol_carlig

Recomandari din Politic

Armata statului Liechtenstein a invadat Germania

Nemţii sunt în stare de şoc, după ce un post de televiziune a anunţat că armata statului Liechtenstein a invadat Germania. Cancelarul Angela Merkel a ...
Citește tot articolul

Emil Boc este noua imagine a ouălor Kinder

Emil Boc a primit o ofertă de nerefuzat: să devină imaginea ouălor Kinder în România. Şi pentru că e criză şi banii la buget sunt tot mai puţini, Boc ...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.