Times New Roman

Băsescu: Voi cere americanilor să bombardeze şi Piaţa Universităţii, dacă tot atacă Iranul

Basescu_cere_americanilor_sa_bombardeze_Piata_UniversitatiiDeclaraţie şoc de la Cotroceni! Pe fondul tensiunilor diplomatice dintre SUA şi Iran, aflate în prag de război, Traian Băsescu a anunţat că vrea să profite de această situaţie pentru a cere ajutorul aliaţilor americani în stoparea protestelor din Piaţa Universităţii. Mai precis, spune preşedintele, dacă manifestaţiile nu se opresc până la sfârşitul săptămânii, el va cere aviaţiei americane să bombardeze piaţa din centrul Capitalei.

„Este inadmisibil ca aceste proteste să afecteze ratingul de ţară, moneda naţională şi încrederea investitorilor străini”, spune preşedintele, „şi cred că singurul lucru care le mai poate restabili este un bombardament frumos, curat, făcut de aviaţia aliaţilor noştri. Eu nu sunt un despot ca Iliescu, să chem minerii şi să instig la violenţe de stradă; vreau să pun capăt protestelor în mod democratic, de aceea am apelat la ajutorul Statelor Unite. Pentru a-i convinge pe americani că avem nevoie de aceste bombardamente le-am mai spus şi că avem petrol, în caz că nu deţineau această informaţie.”

Clasa politică s-a solidarizat cu preşedintele. „Era să fiu bătut aseară de bestiile alea din Piaţa Universităţii”, spune liderul liberal Ludovic Orban, „din partea mea să-i şteargă de pe faţa pământului”. Preşedintele PSD Victor Ponta şi-a exprimat şi el acordul: „Să-i bombardeze, foarte bine. După aceea ne vom descurca noi să-i plângem cum se cuvine pe martirii manifestaţiilor, n-aveţi nicio grijă.”

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

oana_si_pepe_injuraturi_articol_carlig

Recomandari din Politic

Ministerul Transporturilor a inaugurat cea mai scurtă autostradă din lume

Realizare extraordinară a autorităților române! Ministerul Transporturilor a tăiat azi panglica la cea mai scurtă autostradă din lume, măsurând aproap...
Citește tot articolul

Victor Ponta, acuzat că le trimite bugetarilor spam cu „Mărire de Salariu”

Nici nu s-a instalat bine noul prim-ministru la Palatul Victoria şi deja a apărut primul scandal! Victor Ponta este acuzat că le-ar trimite bugetarilo...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Cum îl cheamă pe celebrul bluesman român cu nume de bere?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XXI): Goya, un pictor de groază

News image
Goya este cunoscut pentru fraza “Somnul raţiunii naşte monştri”. Pictorul a rostit-o când unul dintre modelele feminine i-a apărut la uşă cu burta la gură, făcându-i un scandal monstru că nu vrea să-şi recunoască opera.

Ştirea lungă, sărăcia omului

Reghecampf este oficial antrenorul Stelei.

Neoficial, rămâne tot Gigi Becali.

Luni, 21 Mai 2012 11:45

Primii 100 de directori din Poşta Română vor fi demişi astăzi.

Dacă vor fi anunţaţi prin Poştă, vor afla abia peste câteva luni că au fost daţi afară.

Luni, 21 Mai 2012 10:37

S-a descoperit ce îşi doresc femeile în pat.

Următorul pas ar trebui să fie descoperirea primului bărbat interesat de subiectul ăsta.

Luni, 21 Mai 2012 10:00

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Publicitate

Banner

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.