Times New Roman

Traian Băsescu a propus angajarea de parlamentari chinezi, deoarece sunt mai ieftini

Traian-Basescu-vrea_parlamentari_chineziPreşedintele Băsescu vine cu idei noi pentru a reduce costurile. El a propus ca la următoarele alegeri parlamentare să apară pe liste doar candidaţi chinezi, deoarece aceştia, odată ajunşi în funcţii, sunt dispuşi să lucreze pe salarii mai mici. Băsescu susţine că angajarea de imigranţi e singura soluţie, dacă vrem să păstrăm actualul număr de parlamentari.

“Chinezii muncesc pe bani puţini şi fac treabă bună. Am eu un vecin care şi-a angajat un chinez pe post de grădinar şi mi-a povestit că nu e la fel de pretenţios ca românii”, şi-a susţinut Băsescu propunerea. „Nu mai spun că, la început, ca să se afirme, chinezii stau o grămadă după program, uneori legiferează până după miezul nopţii.”

Marele dezavantaj al parlamentarilor chinezi este că fac legi de o calitate proastă, care nu mai sunt bune după doi ani. Atunci când votează legi bune, acestea se întâmplă să fie copiate stângaci după legi occidentale, asupra cărora parlamentarii chinezi nu au niciun drept de proprietate intelectuală. Pentru a scăpa de eventualele acuzaţii de furt, asiaticii recurg însă la o strategie ingesioasă, schimbând o literă sau două în textul sau denumirea legii, pentru ca nimeni să nu se prindă.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

oana_si_pepe_injuraturi_articol_carlig

Recomandari din Politic

Ministerul Transporturilor a inaugurat cea mai scurtă autostradă din lume

Realizare extraordinară a autorităților române! Ministerul Transporturilor a tăiat azi panglica la cea mai scurtă autostradă din lume, măsurând aproap...
Citește tot articolul

Victor Ponta, acuzat că le trimite bugetarilor spam cu „Mărire de Salariu”

Nici nu s-a instalat bine noul prim-ministru la Palatul Victoria şi deja a apărut primul scandal! Victor Ponta este acuzat că le-ar trimite bugetarilo...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Cum îl cheamă pe celebrul bluesman român cu nume de bere?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XXI): Goya, un pictor de groază

News image
Goya este cunoscut pentru fraza “Somnul raţiunii naşte monştri”. Pictorul a rostit-o când unul dintre modelele feminine i-a apărut la uşă cu burta la gură, făcându-i un scandal monstru că nu vrea să-şi recunoască opera.

Ştirea lungă, sărăcia omului

Reghecampf este oficial antrenorul Stelei.

Neoficial, rămâne tot Gigi Becali.

Luni, 21 Mai 2012 11:45

Primii 100 de directori din Poşta Română vor fi demişi astăzi.

Dacă vor fi anunţaţi prin Poştă, vor afla abia peste câteva luni că au fost daţi afară.

Luni, 21 Mai 2012 10:37

S-a descoperit ce îşi doresc femeile în pat.

Următorul pas ar trebui să fie descoperirea primului bărbat interesat de subiectul ăsta.

Luni, 21 Mai 2012 10:00

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Publicitate

Banner

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.