Times New Roman
Banner

Vlădescu ne spune că e prost, dar o face inteligent, prin gura lui Andrei Gheorghe

Sebastian Vlădescu, spre deosebire de alţi miniştri de Finanţe care au mai fost pe la noi, nu a avut nevoie de presiuni de stradă ale pensionarilor, muncitorilor de la Griviţa sau a crescătorilor de bibilici pleşuve ca s-o ia razna. Probabil că asta se întîmplă şi pe fondul unei prostii mai vechi, netratată la timp.
Iată ce declară despre Andrei Gheorghe, omul care face comunicarea la minister: „Pe un individ care stătea afară şi comenta totul l-am convins să vină la Ministerul Finanţelor, iar după trei zile era terminat, era muci, nu se mai ţinea pe picioare.
Nu a plecat din minister, dar acum face zilnic exerciţii fizice şi psihice ca să reziste la cât e de muncă în Ministerul Finanţelor. Mă refer la domnul Andrei Gheorghe.”
O dată, aş vrea să văd şi eu cum face Andrei Gheorghe „exerciţii psihice”. Parcă văd un jedi care trage la fiare cu cerebelul. Apoi, în chestia cu Andrei Gheorghe „muci” e evident că ministrul Vlădescu trăieşte în eroare. Andrei Gheorghe e muci de foarte mult timp, ba chiar a avut oareşice probleme cu poliţia din pricina asta.
Oare de cîtă prostie e nevoie ca tu, un ministru, să iei un om de pe stradă – cum lasă impresia Vlădeascu că a făcut cu A.Gheorghe – doar ca să-i arăţi că e uşor să dai din gură, dar că e tare greu să pui mîna şi să faci ceva. Andrei Georghe se află la Ministerul de Finanţe la reeducare! Probabil că, dacă avea părul lung,îl tundea, ca să nu mai spun că nici nu are voie să poarte blugi sau să asculte muzică cu chitări.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

creier_jandarm_articol_carlig

Recomandari din Politic

Armata statului Liechtenstein a invadat Germania

Nemţii sunt în stare de şoc, după ce un post de televiziune a anunţat că armata statului Liechtenstein a invadat Germania. Cancelarul Angela Merkel a ...
Citește tot articolul

Emil Boc este noua imagine a ouălor Kinder

Emil Boc a primit o ofertă de nerefuzat: să devină imaginea ouălor Kinder în România. Şi pentru că e criză şi banii la buget sunt tot mai puţini, Boc ...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.