Times New Roman
Banner

Băsescu e idolul la manelişti

Traian Băsescu a declarat ieri că la 99% dintre români le plac manelele. Deşi declaraţia e tâmpită şi jignitoare pentru mulţi dintre noi, ţin să-i mulţumesc manelistului Băsescu pentru ea. Dacă el nu declara asta, azi nu aş fi avut plăcerea să-l aud pe Guţă încercând să vorbeşte româneşte. Un text absolut senzaţional:

 

"După părerea mea, având în vedere că domnul preşedinte, din ce am văzut eu la televizor, am văzut că se pricepe la dans, am văzut că le are cu dansul. Avându-le cu dansul, înseamnă că domnul preşedinte are şi ureche muzicală, pentru că nu te poţi apuca să dansezi dacă nu ştii".

 

"Manelele, la ora actuală, a cucerit toate vârstele, de la copil până la omul care se poate mişca, pentru că manelele e un gen de muzică foarte dansant, bazat, ca sound, foarte mult pe partea de percuţie şi un argument e faptul că eu cel puţin am cântat la diferite genuri de oameni, de la omul de rând la omul sărac, la omul bogat, la omul care s-a considerat intelectual. Am cântat la toate categoriile sociale de oameni. Au fost şi oameni care au negat faptul că ascultă sau că se distrează pe manele, dar, după un pahar-două, a dat drumul la viaţă. Într-adevăr, stilul face faţă şi se adaptează la ceea ce se cere azi ca şi distracţie".

"Dânsul (Traian Băsescu, n.r.) cred că s-a aliniat majorităţii. Şi cred că a pronosticat o cifră foarte aproape de adevăr. Peste 90% din ţară se distrează, se simt bine pe acest gen. (...) Dacă manele au reuşit, în ciuda faptului că se spune că suntem fără şcoală, fără cultură, într-un cuvânt, că suntem inculţi, am reuşit, prin textele noastre, să cântăm viaţa de zi cu zi aşa cum e ea şi să ne adresăm oamenilor pe înţelesul lor. Manelele are linii melodice foarte melodioase şi foarte bine gândite ca şi conţinut pe linie melodică. Iar pentru cei care nu iubesc manelele, eu nu am nimic cu nimeni, dar ar trebui să fie lăsaţi în pace şi cei care ascultă manele, să nu mai fie acuzaţi că dacă asculţi manele eşti ţigan".

 

La fel probabil i-a spus Băsescu şi lui Boc, "Emile, tu eşti bun de premier", şi uitaţi ce bine o duce ţara acum. Ave Băse!

 

 

 

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

creier_jandarm_articol_carlig

Recomandari din Politic

Armata statului Liechtenstein a invadat Germania

Nemţii sunt în stare de şoc, după ce un post de televiziune a anunţat că armata statului Liechtenstein a invadat Germania. Cancelarul Angela Merkel a ...
Citește tot articolul

Emil Boc este noua imagine a ouălor Kinder

Emil Boc a primit o ofertă de nerefuzat: să devină imaginea ouălor Kinder în România. Şi pentru că e criză şi banii la buget sunt tot mai puţini, Boc ...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

Emil Boc a demisionat.

El s-a bucurat ca un copil: „Mamă, pregăteşte săniuţa, că vin acasă!”, a fost primul telefon dat de fostul premier.

Luni, 6 Februarie 2012 15:36

Realitatea TV: Ninsorile şi viscolul vor avea intensitate maximă luni.

De aia se zice că luni nici iarba nu creşte...

Luni, 6 Februarie 2012 15:34

Bulgarii au închis 4 puncte de trecere a frontierei cu România.

Se temeau că pe acolo ar putea să le vină şi lor frigul de la noi.

Luni, 6 Februarie 2012 12:35

S-au descoperit gaze naturale în Marea Neagră!

Mii de pensionari se îndreaptă la ora aceasta spre Litoral cu sacoşele de butelii.

Sâmbătă, 4 Februarie 2012 12:35

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.