Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Unii bărbaţi merg foarte departe ca să-şi satisfacă iubitele! Decebal Popescu, un tânăr întreprinzător din sectorul 1 al Capitalei, a ales de 8 martie un cadou deosebit de scump pentru soţia sa. Încă de dimineaţă, acesta a cules din faţa blocului o panseluţă plantată de Primărie - deşi neimpresionantă, mica floare valorează în acte aproape 1500 de euro.

panseluta_primarie_sector1.jpg

“Iniţial, nevastă-mea n-a fost prea încântată. Cred şi eu, să primeşti o amărâtă de panseluţă?”, mărturiseşte Popescu. “Pe urmă i-am explicat că e o panseluţă pusă din bani publici. Era să leşine când i-am arătat cât a costat: aproape 50 de milioane. Ghici cine mănâncă grătar în seara asta?”

Primăria Sectorului 1 a anunţat că a luat act de dispariţia panseluţei de 1500 de euro şi promite că va înlocui curând toate panseluţele din scuarul respectiv cu unele în valoare de doar 1200 euro fiecare, pentru a descuraja furtul.


Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Vasile | Miercuri, 08.03.2017 13:37 Politic
RSS