Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Mitingul anunțat de PSD pentru susținerea Guvernului a băgat spaima printre interlopii din Craiova. Aceștia s-au baricadat în case și palate, cu tot cu cai, de frica unui aflux atât de mare de hoți. „Nu e vorba de hoți obișnuiți, de-ăștia am mai văzut, poate și noi am căzut în păcat. Ăștia sunt pesediști, sunt ca termitele, rad tot”, a declarat vicepreședintele executiv al ligii interlope Craiova, Cornel Legiuitorul. 

interlop cal debara.jpg

„Vin vremuri întunecate pentru toți, a trebuit să-i duc în casă și pe Phalax și Murgu, armăsarii mei pe care-i țineam de obicei în grădina japoneză, lângă pești. De obicei este o onoare între hoți, niște principii de bază pe care le respectăm toți, nu e furăm între noi. Nu ai cu cine discuta cu ăștia, fură și vopseaua de pe mașină”, spun interlopii. 

Dealtfel orașul Craiova este în plină febră a pregătirilor pentru marșul de susținere al Guvernului PSD. Trotuarele au fost fixate cu plasă de sârmă, bordurile prinse în șuruburi, să nu se fure iar oamenii gospodari și-au pus grilaje la geam până la etajul al patrulea al blocurilor. 

Scris de Eftimie | Luni, 04.12.2017 15:00 Politic

National Cinematografic