Times New Roman
Banner

Cum a trăit Becali meciul Stelei cu Pandurii

Cu o oră înainte de meci
Gigi Becali a fost la vestiar unde a stat de vorbă cu Andrei Ionescu şi Ninu. Primului i-a zis: “Băi, te-am lăudat şi acuma joci mai prost ca Ninu.” Iar lui Ninu i-a spus: “Ai grijă că te trimit la echipa a doua, joci ca Andrei Ionescu.” La ieşire din vestiar s-a întîlnit cu Bănel şi Surdu care se alergau pe holuri.

A zîmbit la ei şi a spus că regretă că nu e patron la o echipă mai bună la care să aibă şi ei cu cine să joace.


bergodi-free_gigi

Italieni veniţi la muncă în România

 

Cu un sfert de oră înainte de meci
A ieşit de la vestiar şi a intrat direct în direct la GSP TV.
Naum: “Domnule Becali, cum comentaţi?”
Becali: “Ce să comentez, băi băiatule, ce mă comentez, mă-nţelegi?”
Naum: “Adică, NO COMMENT?”
Becali: “Am trecut puţin pe la băieţi pe la vestiar, i-am mobilizat cum numai eu ştiu s-o fac, mă-nţelegi? Psihic sînt rezolvaţi, că ştiţi că eu sînt bun psiholog, mă-ţnelegi? De fapt cel mai bun. Azi batem tot, iar dacă mai intră Toja şi Tănase sîntem invincibili, mă-nţelegi?.”
Naum: “Un pronostic …”
Becali: “Nici nu-mi fac probleme de scor, mă-nţelegi? Păi dacă intră Toja şi Tănase, Ţociu şi Palade sau Buzdu şi Morar, s-a terminat, cîştigăm Europa League, US Open şi Turul şi Returul Franţei, mă-nţelegi?”
Naum: “Depinde postul lui Stoichiţă de acest rezultat, spre exemplu, dacă bateţi doar cu 6 la 0, mai rămîne antrenor?”
Becali: “Bă, păi îl aduc şi pe Meme, e semn ăsta. I-auzi: Mihai Stoichiţă şi … Mihai Stoica, Mihăiţă Stoichiţă şi Mihai Stoica, hă, hă, hă! Ce mă distrez! E pe banii mei, oricum. Asta e combinaţia, mă-nţelegi? Cum au fost Albanio şi Romina, Hansel şi Gretel, Iţic şi Ştrul.”
Naum: “Deci are postul asigurat ...”
Becali: “Hai că vă las, că văd că vreţi să mă trageţi de limbă, mă-nţelegi? Pe mine mă trăgeau profesorii de urechi şi tot nu scoteau nimic de la mine, pentru că nu înţelegeam, mă-nţelegi?”

A început meciul. Văzînd alcătuirea echipei Stelei, Becali îl întreabă pe Argăseală unde e marea echipă a Stelei, aia invincibilă. Argăseală îi spune că din neglijenţă s-a spart un geam la vestiar şi au murit toţi, că a fost carnagiu.
Min. 10: Lui Becali nu-i place cum joacă echipa şi îi spune lui Argăseală să trimită cîţiva antrenori la încălzire.
Min 30: Îi spune lui Argăseală ca la pauză să-l cheme pe Grzelack pe teren să facă cîteva tumbe, ca să se mai rîdă şi el cu Mache.

circ

La pauză Becali a declarat pentru gsp.ro că fanii stelişti sînt satanişti. Abia acum îşi explică de ce le place Fiara atît de mult.
Tot la pauză merge să facă pipi. Profită de moment ca să-l schimbe pe Stoichiţă. “Nu mai vreau să schimb antrenorul după meci. Asta e cea mai mare prostie, să pierzi noaptea.”
Min. 50: Vrea să-l pună antrenor pe Panduru, dar acesta băuse cu Stoichiţă cu o noapte înainte şi apucase, spre dimineaţă, să-i promită că nu vine în locul lui. Acum nu are ce să mai facă, pentru că e om de cuvînt. Respect Pandi!
Min. 70: Îi telefonează lui Bucşaru şi îl întreabă dacă nu vrea să-l împrumute ca să cumpere Steaua. Bucşaru a zis că face orice pentru bani.
Min. 80: Nu ştie unde a dispărut Argăseală şi întreabă în stînga şi în dreapta: “L-aţi văzut cumva pe zdreanţă, cel cu creier de faianţă?”
Min. 90: Fluier final. Argăseală nu a prins finalul. De minute bune l-a pus Becali să-i scoată cu scobitoarea bulele din apa minerală. Ca pedeapsă pentru că nu a luat adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

La cîteva minute bune după terminarea partidei, Becali i-a mulţumit lui Dumnezeu aşa: „Doamne, multumesc că Steaua II nu poate să intre în Liga I, că ăia au echipă bună, Dayro, Pleşan, iar acuma le-a venit şi antrenor, Bergodi. Ne-ar sparge ăia!”

 

Dincolo de porţile stadionului fanii îl huiduie pe Stoichiţă. Îl acuză că nu are coloană vertebrală. Ba chiar au afişat un banner pe care au scris că îi lipsesc şi câteva coaste şi-un rinichi.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

tur_ciclistic_articol_carlig

Recomandari din Sport

Miracol! O icoană a început să râdă cu lacrimi în timpul conferinţei lui Gigi Becali

Miracol la Palat! În timpul ultimei conferinţe de presă a lui Gigi Becali, o icoană aflată în spatele patronului stelist a început să râdă cu lacrimi,...
Citește tot articolul

Cristi Tănase vrea să îşi încheie cariera la clubul care l-a lansat: Bamboo

Stelistul Cristi Tănase nu uită de unde a plecat. Într-un interviu acordat site-ului oficial al Stelei, Tănase spune că a păstrat în inimă clubul Bamb...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Publicitate

Modernism

Ştirea lungă, sărăcia omului

S-au descoperit gaze naturale în Marea Neagră!

Mii de pensionari se îndreaptă la ora aceasta spre Litoral cu sacoşele de butelii.

Sâmbătă, 4 Februarie 2012 12:35

Polonia a oprit ratificarea ACTA pentru ca liderii politici să se mai gândească.

Din păcate, la noi e clar că motivul ăsta nu ar ţine...

Sâmbătă, 4 Februarie 2012 12:34

Monica Gabor face carieră în SUA.

Iată cum ne fug tinerii talentaţi din ţară dacă nu suntem în stare să legalizăm prostituţia!

Vineri, 3 Februarie 2012 13:33

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.