Times New Roman
Banner

Un tenismen român vrea să participe singur în proba de dublu de la Wimbledon

Premieră absolută în tenisul mondial: un român s-a înscris ca unic participant în proba de dublu a turneului de tenis de la Wimbledon. El spune că partenerul său de dublu este mult prea egoist şi joacă doar pentru el, nu pentru echipă. El chiar îşi bănuieşte partenerul de practici necurate, în special de faptul că ia bani de la adversari ca să trântească meciuri.



„Cel cu care participam în turneele de dublu m-a dezamăgit în ultima vreme şi am decis să scap de el. Mai mult mă încurcă. Prefer să joc singur împotriva a doi tenismeni, decât împreună cu el”, a declarat, în exclusivitate pentru TNR, tenismenul nostru.

„Uneori am impresia că e cumpărat de adversari, la cum joacă. Ştiu că are unele probleme financiare, dar să iei bani de la adversari şi să faci blat e innaceptabil. Nu vreau să fiu răutăcios, dar se vede că a jucat fotbal în tinereţe”, a adăugat tenismenul.

El spune că de prea multe ori a câştigat meciurile de unul singur, iar la final sumele câştigate a trebuit să le împartă cu partenerul său de dublu. „Practic, munceam pentru doi, eu câştigam toate mingile iar el doar se plimba pe teren, însă banii erau împărţiţi în mod egal. L-am dus în spate destul, de aici încolo să se descurce singur, nu accept să-şi bată cineva joc de munca mea”, a spus în încheiere tenismenul.

Banner

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

tur_ciclistic_articol_carlig

Recomandari din Sport

Miracol! O icoană a început să râdă cu lacrimi în timpul conferinţei lui Gigi Becali

Miracol la Palat! În timpul ultimei conferinţe de presă a lui Gigi Becali, o icoană aflată în spatele patronului stelist a început să râdă cu lacrimi,...
Citește tot articolul

Cristi Tănase vrea să îşi încheie cariera la clubul care l-a lansat: Bamboo

Stelistul Cristi Tănase nu uită de unde a plecat. Într-un interviu acordat site-ului oficial al Stelei, Tănase spune că a păstrat în inimă clubul Bamb...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Ştirea lungă, sărăcia omului

O tânără din Piatra Neamţ spune că a fost amanta lui Carmen Şerban vreme de patru luni.

Până şi-a dat seama că de fapt “Carmen” nu e numele de familie.

Miercuri, 8 Februarie 2012 14:51

Un tren e blocat de 2 zile în câmp la mai mulţi kilometri de Făurei.

Pasagerii spun totuşi că au şi un motiv de mulţumire - măcar nu-s blocaţi în Făurei.

Miercuri, 8 Februarie 2012 12:50

Crin Antonescu e nemulţumit de programul de guvernare.

În primul rând pentru că începe prea devreme...

Miercuri, 8 Februarie 2012 10:49

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.