Times New Roman

Mircea Sandu, o nouă gafă: a cerut şpagă unui pensionar din Ciorogârla

mircea_sandu_o_noua_gafaMircea Sandu a comis o nouă gafă! După ce a negociat cu activiştii care sunt împotriva proiectului de la Roşia Montană, crezând că negociază, de fapt, cu reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), şeful FRF pare că şi-a pierdut dexteritatea inclusiv la negocierea şpăgilor.

Astfel, încercând să ceară şpagă primarului din Chiajna, în schimbul garantării rămânerii echipei Concordia Chiajna în Liga I, Mircea Sandu a trimis e-mail-ul nu primarului din Chiajna, cum intenţiona, ci unui pensionar din Ciorogârla, care are un nume foarte asemănător cu cel al primarului.

Mai mult din curiozitate, pensionarul i-a răspuns lui Mircea Sandu, cerându-i acestuia garanţii pentru rămânerea Concordiei Chiajna în Liga I. Şeful FRF i-a transmis o listă cu arbitrii pe care îi controlează şi s-a arătat dispus să semneze un act prin care va returna şpaga în cazul în care Concordia va retrogada. În cele din urmă, pensionarul a refuzat oferta lui Mircea Sandu, primind la schimb înjurături şi promisiunea că echipa din Chiajna are asigurată retrogradarea în acest sezon.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

stoichita_vrei_sa_fii_antrenor_articol_carlig

Recomandari din Sport

Horia Ivanovici, bănuit că mănâncă invitaţii din emisiune în pauzele publicitare

După ce mai mulţi invitaţi ai lui Horia Ivanovici au dispărut de pe micile ecrane, şefii de la Digi Sport au făcut o anchetă internă. Rezultatele i-au...
Citește tot articolul

Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, ştie pe de rost IBAN-urile tuturor arbitrilor din Liga I

Invitat în emisiunea lui Horia Ivanovici de la Digi TV, Fanatik Show, finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a uimit pe toată lumea în momentul în car...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Cum îl cheamă pe celebrul bluesman român cu nume de bere?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XXI): Goya, un pictor de groază

News image
Goya este cunoscut pentru fraza “Somnul raţiunii naşte monştri”. Pictorul a rostit-o când unul dintre modelele feminine i-a apărut la uşă cu burta la gură, făcându-i un scandal monstru că nu vrea să-şi recunoască opera.

Ştirea lungă, sărăcia omului

Bugetarii care refuză să vorbească limba română la serviciu riscă să fie concediaţi.

Primarul sectorului 5 spune că asta e în mod clar o măsură gândită împotriva lui.

Marţi, 22 Mai 2012 14:03

O conductă Petrom s-a spart în Argeş şi a poluat patru kilometri de râu.

Ca urmare, se va scumpi şi apa, dat fiind că acum conţine carburanţi.

Marţi, 22 Mai 2012 14:02

Reghecampf este oficial antrenorul Stelei.

Neoficial, rămâne tot Gigi Becali.

Luni, 21 Mai 2012 11:45

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Publicitate

Banner

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.