Scris de Dan |
Vineri, 05 Februarie 2010 11:23
Trimite unui prieten:
Câţiva fotbalişti ai divizionarei B Minerul Lupeni au fost fotografiaţi făcând sex între ei în cantonament. Un participant la orgie a declarat, sub protecţia anonimatului (prevăzător, se protejează chiar şi atunci când dă declaraţii), că se întâmplă des pe la echipele de fotbal astfel de incidente. Mă rog, fac ei intrări prin alunecare şi la antrenamente, d-apăi atunci când au lubrifiant la îndemână.
Protagoniştii orgiei au început cuminte, cu o sticlă de vin. "După ce au scăpat de inhibiţii, şi-au dat jos hainele de pe ei şi s-au pus să spună glume cu tentă sexuală, sau, mă rog, cu tentă homosexuală", a declarat pentru Libertatea un fotbalist care, după cum joacă, pare că ţine neapărat să rămână anonim.