Times New Roman
Banner

Mircea Sandu, favorit în lupta cu cancerul

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor (gsp, pentru cei care se descurca si fara vocale) Mircea Sandu a declarat fix aşa: “Nu m-am speriat deloc cînd am auzit că am cancer, ba chiar m-a întărit vestea.” Mulţi ar crede că am întors textul pe dos, că am început cu poanta.

 

De fapt, asta e realitatea şi, din câte se pare, vestea ca are cancer a venit ca o surpriză plăcută pentru preşedintele FRF. La vârsta lui, la situatia lui financiară, după atâtea succese profesionale, simţea că viaţa nu mai are niciun sens, nu-i mai aduce nicio provocare. În lipsa cancerului, probabil că s-ar fi sinucis.


"Din păcate, nu e nici asta o provocare pe măsura mea, e un cancer slab, tratabil. Mi-e şi ruşine cu un adversar atât de modest, de-aia nici n-am spus nimic până acum", a declarat Mircea Sandu. "În lupta cu cancerul, pornesc ca favorit, deşi se spune că astăzi nu mai există boli mici. Sper să nu fie grupa morţii."

 

Preşedintele FRF spune că de mult nu a mai simţit fiorul competiţiei. El mărturiseşte că a dus o viaţă tare nesportivă, în special după ce s-a lăsat de sport.

“Cred că din cauza asta m-am şi îmbolnăvit. Medicii spun că boala pe care o am e posibil să fie recidiva unei accidentări mai vechi, de când jucam la Sportul. Atunci am avut o uşoară întindere şi am intrat pe teren nerefăcut complet. Masorul m-a avertizat că s-ar putea agrava, dar eram tânăr, nu l-am luat în seamă.”

În încheiere, preşedintele Federaţiei a mărturisit că s-a lăsat de băut, deşi auzise şi el că mulţi ruşi se apără de cancerul de afară cu votcă.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Altă imagine

tur_ciclistic_articol_carlig

Recomandari din Sport

Miracol! O icoană a început să râdă cu lacrimi în timpul conferinţei lui Gigi Becali

Miracol la Palat! În timpul ultimei conferinţe de presă a lui Gigi Becali, o icoană aflată în spatele patronului stelist a început să râdă cu lacrimi,...
Citește tot articolul

Cristi Tănase vrea să îşi încheie cariera la clubul care l-a lansat: Bamboo

Stelistul Cristi Tănase nu uită de unde a plecat. Într-un interviu acordat site-ului oficial al Stelei, Tănase spune că a păstrat în inimă clubul Bamb...
Citește tot articolul

TimesNewRoman Poll:

Care dintre variantele de mai jos este un cover după piesa lui Fuego "Casa părintească nu se vinde"?
 

TNR Cultural

Infama istorie a romantismului (XIX): Poveşti de Andersen

News image
Toţi copiii ştiu poveştile lui Andersen. Deseori, scriitorul era pus în încurcătură de către vreo fetiţă, care îl întreba de ce răţuşca cea urâtă nu şi-a pus botox ca mami, că poate ar fi luat-o Donald de nevastă. Andersen răspundea: „Probabil că mami a dat peste nişte ouă mai mari şi-şi permite.”

Publicitate

Modernism

Ştirea lungă, sărăcia omului

S-au descoperit gaze naturale în Marea Neagră!

Mii de pensionari se îndreaptă la ora aceasta spre Litoral cu sacoşele de butelii.

Sâmbătă, 4 Februarie 2012 12:35

Polonia a oprit ratificarea ACTA pentru ca liderii politici să se mai gândească.

Din păcate, la noi e clar că motivul ăsta nu ar ţine...

Sâmbătă, 4 Februarie 2012 12:34

Monica Gabor face carieră în SUA.

Iată cum ne fug tinerii talentaţi din ţară dacă nu suntem în stare să legalizăm prostituţia!

Vineri, 3 Februarie 2012 13:33

Rubrica lui Ovi

Național Cinematografic

Parteneri :

Arnia Software Logo Experior Logo

Disclaimer:

Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

Termeni si conditii de utilizare | © 2010 Timesnewroman Toate drepturile rezervate.