Mama-movie-posterCă te faci de râs în sală, mami, zău… Ce bine-ţi stătea când nu te dădeai vedetă şi nu-ţi arătai mecla prin cartier!... Nu se mai sperie nici naiba de tine.

Chiar aşa, mai îngrozitoare era (…hm, cum să-i spunem?) fiinţa asta când era tânără şi în viaţă, cu figura ei de na’vi alcoolică, decât acum, când se transformă într-o claie de păr care-ţi aduce aminte de pufoşeniile din Muppets. Şi zău dacă CGI-ul ăla n-ar fi fost mai bine lipsă. (Apropo de părul făcut mop de spălat pe jos: păi, ia (re)vedeţi Ringu – din care se inspiră generaţii, inclusiv ăştia de aici -, să vă albiţi în cap instantaneu, fără CGI şi alte alea.)

Povestea e în felul următor. E criză, o ştim cu toţii, dar la unii e mai mare criză decât la alţii, c-au început să se împuşte între ei. Aşa şi un tătic, bun la suflet dar fără noroc, care îşi împuşcă colegii, apoi nevasta (pare a fi o ordine logică), apoi îşi ia fetiţele nu se ştie unde (cel mai cel mister din tot filmul), dar, în urma unui mic accident, ajunge la o căbănuţă, unde băiatu’ hotărăşte că e mai bine să-şi împuşte odraslele, să le scape de o soartă crudă (probabil nu voia să ajungă pe mâinile mătuşii lor, o viperă de femeie, dar să nu anticipăm). O arătare îi ia gâtul lu’ tăticu’ fix când să-şi ducă la bun final planu-i mârşav. Arătarea devine mama adoptivă, care îşi va hrăni fetele cu cireşe în toiul iernii şi le va arăta nişte mişcări de să crape ninja de invidie.

Fetiţele se bucură de 5 ani de vacanţă, până le descoperă fratele geamăn al tatălui lor. (Faza cu geamănul pare a fi justificată de o singură chestie, foarte palidă şi neconvingătoare, din a doua parte. Dar doar dacă faci conexiuni complicate.) Unchiul are o gagică, rockeriţă, şi, la un moment dat, îi cedează acesteia rolul principal în toată treaba, ca să poa’ să-i zică fantomei „please bitch”.

Cum spuneam, totul e frumos la început: o dată, cât stau fetele în pădure (perioadă ştearsă c-o necruţătoare elipsă), apoi cât rămâne muma-pădurii ascunsă în pereţi, sugerându-şi prezenţa auditiv (cântece de leagăn etc.) şi ieşind doar să se joace cu astea mici. (Fază, una dintre singurele care face banii: cadru larg, fix, printr-o uşă deschisă o vedem pe mezină jucându-se, nu ştim cu cine, dar noi credem că e soră-sa, doar că soră-sa apare din altă cameră. Frumos.) Dar, evident, the cruel world începe să se bage în familia ei. De aici încolo, dezastru. Vraja se duce dracu’, povestea devine stupidă şi previzibilă şi dacă n-ar fi dat-o uşor cotită la finalul finalului (probabil a pus del Toro mâna pe volan), ar fi semănat prea flagrant cu Woman in Black. 

Dacă e să numeri de câte ori îţi sare popcornu’ din braţe, n-ai zice că e cine ştie ce horror. Iar pe partea de sperietură, mai degrabă eşti oripilat de clişee, cum e nelipsita victimă antipatică, a cărei singură menire e să cadă deloc eroic în linia întâi – în cazul de faţă, o mătuşă care are ghinionul să-şi facă apariţia exact când e scandal în familie. Sigur, sunt şi clişee încă neepuizate ca efect, cum ar fi deschisul-închisul debaralei în timp ce tu, ghemuit în scaun, spui „nu face asta”, nu că ţi-ar păsa de inconştientul pe care-l roade curiozitatea, cât să nu te sperie pe tine prea rău ce urmează.

Ar fi putut fi un film bun. Păcat. Are faze mişto, are cel puţin un line memorabil: A ghost is an emotion bent out of shape condemned to repeat itself time and time again. Pe line-ul ăsta (ca şi pe tagline-ul A mother’s love is forever) s-ar fi putut face lucruri minunate. E o enigmă numele lui Guillermo del Toro pe afiş… Tot ce aminteşte de creatorul Labirintului lui Pan e twist-ul de final, ceva din atmosferă şi coloana sonoră. Care muzică e deseori ca nuca-n perete: în loc să potenţeze, de multe ori distruge momente emoţionante. Ea şi jocul actoricesc de categoria Ţ. Singura mai convingătoare e cea mai mică din echipă, Lilly (Isabelle Nélisse).

Nota pe care o dau e măricică, dar nu pot să nu apreciez că au încercat să iasă din nişte tipare, ceea ce e horror de greu pentru un ghost story din spaţiul anglofon.

nota_7Notă: 7

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de stefan | Tuesday, 26.02.2013 19:16 Cronica de film

National Cinematografic