Aerul condiţionat lipseşte aproape cu desăvârşire, iar temperaturile cresc pe zi ce trece în mijloacele de transport! Din fericire, conducerea RATB se gândeşte la bucureşteanul de rând şi a anunţat o serie de măsuri anti-caniculă care ne vor face vara mai suportabilă.

evantaidincardRATB.jpg
"Printre altele, cardul Activ va fi tipărit de acum încolo într-un format mult mai mare, aproximativ de dimensiunile unei foi A4, ca să-l putem folosi drept evantai. O măsură binevenită, mai ales că aşa vor fi pedepsiţi şi blatiştii", a anunţat Andrei Buzea, purtător de cuvânt al RATB.

În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii de gratuitate pe mijloacele de transport, RATB aduce asigurări că aceştia nu vor fi uitaţi, şefii regiei solicitând recent Casei de Pensii tipărirea de taloane mari, pliabile şi cu mâner.

Scris de Vasile | Wednesday, 13.06.2018 15:44 Monden

National Cinematografic