Vizita la covrigărie e de obicei un prilej de bucurie pentru cei mai mulți clienți, care plătesc o sumă modestă pentru o bucată crocantă de fericire presărată cu susan, mac, sau semințe. Astfel de covrigării s-au înmulțit mult la noi în țară, avât de obicei nume biblice, de apostoli, precum Petru sau Luca, pentru a simboliza gustul divin al unui covrig bine prăjit, acoperit cu o crustă de sare.

covrigi_iuda1.jpg Nu e și cazul Simigeriei Iuda Iscariot, de pe str. Dacia, unde atât patronul, cât și personalul se comportă ca niște lepre, înșelându-i la rest. ”Pe chioșc scrie că vând covrigi uriași, dar de fapt nu sunt așa mari. Și chiar dacă un covrig costă 1 leu și 70 de bani, angajații păstrează 30 de bani la fiecare covrig, motivând că așa trebuie pentru GDPR. Și dacă le dau 10 lei, ei îmi dau rest de la 5 lei, pe urmă se scuză, dar doar dacă mă prind”, spune un client

Nu e singura înșelătorie de la Covrigii Iuda. Uneori, dacă comanzi mai mulți covrigi cu semințe de floarea soarelui, angajații îți mai bagă în pungă și câte unul cu susan, de care în mod normal nu vrea nimeni care e sănătos la cap: ”Când există cu mac și semințe, de ce aș vrea cu susan?”, spune un alt client, care e convins că la Iuda s-au inventat covrigii cu susan.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Ionut | Sunday, 17.03.2019 08:52 Social

National Cinematografic