TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

7 lucruri despre florile de câmp din ţara noastră

Scris de TNR
@
19 mai 2023 12:37
7 lucruri despre florile de câmp din ţara noastră

Macul conține opiu, singura substanță care te adoarme mai tare decât un articol despre flori de câmp;

Levănțica alungă moliile, pentru că moliile sunt tinere și hip și detestă mirosul de pensionar;

Margaretele au întotdeauna un număr par de petale pentru că, ce să vezi, chiar nu te iubește;

Cicoarea moldovenească rârăită se numește așa pentru că își salută prietenii cu „ci faci, coare?”;

Mușețelul are valoare medicinală și te poate scăpa de multe probleme. Dacă bei ceai de mușețel în loc de bere, te scapă chiar și de prieteni;

Panseluța e o floare delicată și sensibilă. E suficient să rostești cuvântul „p*lă” pe câmp ca să se ofilească toate pe o rază de 2 kilometri;

Pe lângă coada-șoricelului și traista-ciobanului, pe câmpiile țării cresc și plante mai puțin cunoscute, dar foarte frumoase, ca trotineta-corporatistului sau șpaga-milițianului.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi