TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

7 sfaturi utile dacă îţi iei maşina preferată a intelectualilor, BMW-ul alb

Scris de TNR
@
19 mai 2022 10:13
7 sfaturi utile dacă îţi iei maşina preferată a intelectualilor, BMW-ul alb
  • Trebuie parcat pe două locuri, ca să ai suficient spaţiu în lateral când intri cu roaba cu cărţi;
  • Dacă nu găseşti două locuri libere unul lângă altul, vezi că există locuri speciale, mai late, pentru oameni cărora le place să stea pe scaun să citească cărţi. Sunt marcate ca atare;
  • Prinde lejer 200 la oră în oraş, ca să îi poţi învăţa pe toţi concetăţenii despre efectul Doppler;
  • Poţi s-o duci la tuning ca să arăţi că eşti un fan al marelui matematician Alan Tuning;
  • Nu uita să găureşti toba de eşapament. Huruitul de tobă spartă are aceeaşi frecvenţă cu cântatul din gât al călugărilor tibetani, implicit ajută la meditaţie şi relaxare;
  • Are nişte boxe blană, cu peste 70 de setări în funcţie de genul muzical: simfonie, sonată, vals, menuet, oratoriu;
  • Icoana cu Arsenie Boca din interior arată că posesorul are un doctorat în teologie de la Cambridge.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi